ceasurile mele nu au minute obișnuite
cu oamenii de rând
nu rod oasele până li se cască albul curat
într-o foame îngrozitoare de imaculat
ceasurile mele doamnă sunt aruncate la podea
ca niște steaguri dintr-un lung război
cu obrajii tăi

dar dacă vrei și ai chef
calcă peste ele
cu toată nemurirea ta

(DD)

Reclame

în capul rotund al oaselor
tronează patul ucis de greutatea
sticlei de vodcă ieftină
venită să îndeplinească un rol consacrat de amantă
pentru un bărbat în care iubirea
nu a țipat niciodată că ar vrea
să iasă afară
dar după un timp
după o ploaie
după o lume
cineva o să bată la ușă
bărbatul o să se înduplece să deschidă
și altcineva în cor o să-i strige nimicul
să iasă afară

în taină ai început să deschizi ochii peretelui cu un obiect ascuțit
până ai dat de capătul dinților săi de lapte
unde te-ai oprit cel mai mult
într-o joi
ca și cum descoperirea asta a ta avea ceva porcos de proaspăt
doar spre sfârșitul săptămânii care nu mai avea mult
și te înghițea într-o burtă imensă
de pește

dar ca orice zid ce se respectă și se închină adevărului
așa ai făcut și tu și obiectul ascuțit
care a descoperit moartea și rădăcinile dinților de lapte

pur și simplu ți-ai dat jos duminica din picioare
și cu un zâmbet aiurea scrijelit de un alt înțelegător de gleznă
ai plecat imens spre altcineva neobișnuit
cu moartea

(DD)

Pentru că a salvat o situație aparent fără ieșire din cele două paranteze drepte în care intrase cu tot subconștientul rânduitorul de față. Dăruiesc un poem la fel de scris ca și celelalte prietenului și confratelui George Mihalcea.

erau atât de multe travalii în mintea ei încât nu mai făcea față
zâmbetelor puțin dăruite
de un altfel de iuda
a cărui obediență militărească aproape rănea în inimă
smerenia de neînduplecat a femeii care se căznea
să nască
un alt copil

dar cum credința este un mărunțiș al evlavioaselor doamne negre
sculate și răsculate din imperiul morții
femeia text se lăsa pradă tuturor semnăturilor
fără niciun fel de compromis al marginii
îngerea pâinea mâinilor întinse ca niște corbi
în calea gurii ei care fuma atât de mult
încât auzea cum i se fărâmă buzele
cum i se sparge sângele în o mie de cioburi
iluzii
și poeme

după un scurt moment de pace femeia s-a ridicat în picioare
a numărat din nou totul de încă două ori
și-a lins palmele de sare
apoi a spus că
de fiecare dată când orice nimeni pleacă din viața ei
ca să nu îl uite
o să-i cioplească tâmplele
în lemn

(DD)

și acum dacă tot este un alt poem
să ne înlupim limbile până dăm naștere
unei fiare plictisite să fie atât de mult cerc
peste toată lumea

de cel mai bine s-au săturat chiar și luminile
pline de noroi ale ambulanțelor care trec și se petrec
într-un iureș lăuntric
de jur împrejurul unui nimic înfiorător
dar este de știut că bărbatul femeii este tatăl fiului
a cărui frunte a rămas la vatră
ca un haos de post

dar ea
are un verde subtil în privire
o liniște incredibilă de vineri seara
pe care oricât de mult ai încerca să o îmblânzești
cu o pereche albă de jaluzele
nu reușești decât să răsfoiești și să cazi tot mai mult
într-o lâncezeală de sânge închegat
în crima perfectă
din iubire

(DD)