DD

seara înveșmântată nemaipomenit de alb]
se retrăgea din calea mea
ca un șarpe rutinat de excesele bulevardului
dintr-un oraș scârbit
fumam la adăpost de toată această prăbușire
într-un loc
unde știam că frumusețea
nu se va mai întâmpla niciodată
cu aceeași ură ca până acum
fumul curgea înverșunat prin carne vie
până și-a pierdut urma într-un animal feroce
în care au putrezit toate obsesiile mele
de stăpân

la un moment dat
cineva a aprins un televizor în public
să urmărească cum sunt îngropați creștinii
la adăpost
era rece
și murdăria detaliului mă urmărea
cu o nesfârșire de nedescris
în dreptul gurii
de unde pornește întotdeauna
înjurătura ca o rugăciune

Advertisements

ceasurile mele nu au minute obișnuite
cu oamenii de rând
nu rod oasele până li se cască albul curat
într-o foame îngrozitoare de imaculat
ceasurile mele doamnă sunt aruncate la podea
ca niște steaguri dintr-un lung război
cu obrajii tăi

dar dacă vrei și ai chef
calcă peste ele
cu toată nemurirea ta

(DD)

în capul rotund al oaselor
tronează patul ucis de greutatea
sticlei de vodcă ieftină
venită să îndeplinească un rol consacrat de amantă
pentru un bărbat în care iubirea
nu a țipat niciodată că ar vrea
să iasă afară
dar după un timp
după o ploaie
după o lume
cineva o să bată la ușă
bărbatul o să se înduplece să deschidă
și altcineva în cor o să-i strige nimicul
să iasă afară

în taină ai început să deschizi ochii peretelui cu un obiect ascuțit
până ai dat de capătul dinților săi de lapte
unde te-ai oprit cel mai mult
într-o joi
ca și cum descoperirea asta a ta avea ceva porcos de proaspăt
doar spre sfârșitul săptămânii care nu mai avea mult
și te înghițea într-o burtă imensă
de pește

dar ca orice zid ce se respectă și se închină adevărului
așa ai făcut și tu și obiectul ascuțit
care a descoperit moartea și rădăcinile dinților de lapte

pur și simplu ți-ai dat jos duminica din picioare
și cu un zâmbet aiurea scrijelit de un alt înțelegător de gleznă
ai plecat imens spre altcineva neobișnuit
cu moartea

(DD)

Pentru că a salvat o situație aparent fără ieșire din cele două paranteze drepte în care intrase cu tot subconștientul rânduitorul de față. Dăruiesc un poem la fel de scris ca și celelalte prietenului și confratelui George Mihalcea.

erau atât de multe travalii în mintea ei încât nu mai făcea față
zâmbetelor puțin dăruite
de un altfel de iuda
a cărui obediență militărească aproape rănea în inimă
smerenia de neînduplecat a femeii care se căznea
să nască
un alt copil

dar cum credința este un mărunțiș al evlavioaselor doamne negre
sculate și răsculate din imperiul morții
femeia text se lăsa pradă tuturor semnăturilor
fără niciun fel de compromis al marginii
îngerea pâinea mâinilor întinse ca niște corbi
în calea gurii ei care fuma atât de mult
încât auzea cum i se fărâmă buzele
cum i se sparge sângele în o mie de cioburi
iluzii
și poeme

după un scurt moment de pace femeia s-a ridicat în picioare
a numărat din nou totul de încă două ori
și-a lins palmele de sare
apoi a spus că
de fiecare dată când orice nimeni pleacă din viața ei
ca să nu îl uite
o să-i cioplească tâmplele
în lemn

(DD)