N.C. Munteanu: Aprozarurile au fost aruncate

https://romania.europalibera.org/a/n-c-munteanu-aprozarurile-au-fost-aruncate/29823261.html

Advertisements

#NoiFacemUnSpital. Cum sabotează Ministerul de Finanțe ONG-urile care construiesc: le obligă să se înscrie până la 1 aprilie într-un registru care nu există

https://republica.ro/noifacemunspital-cum-saboteaza-ministerul-de-finante-ong-urile-care-construiesc-le-obliga-sa-se-inscrie?fbclid=IwAR1YR-30oKlUG0qdP_aLHwy7NF3qhG_uAuEMZKkBf7YyI94RUM9BWauXO-g

,,Cifrele sunt seci, vorbele sunt necuprinzătoare. Cum aş putea face bilanţul a două decenii în care au încăput atâtea zile şi nopţi – toate, de fapt – pentru Memorial. A fost, la început, un vis cu ochii deschişi, apoi unul încordat, care nu ne-a mai lăsat în pace. Ne-am propus să facem ceva, dar nu ştiam prea bine ce. De la condiţia de vizitatori asidui ai muzeelor, la aceea de autori ai unuia atât de special, urma o cale lungă. Eram naivi şi încrezători, credeam că vom putea transforma, pe moment, vechea închisoare austro-ungară într-un muzeu, mobilat cu tot ce ştiam de la părinţii trecuţi prin închisori, de la prietenii şi rudele mai în vârstă, de la BBC şi Europa Liberă… Memorialul Sighet s-a născut în vremuri dificile, când o generaţie fără memorie ocupa scena, iar alta plină de amintiri însângerate o părăsea, somată de biologie. O a treia generaţie, cea a copiilor „cu cheia la gât“, venea din urmă, cu amintirile ei înduioşătoare, despre cozile la telemea şi bomboane cubaneze şi despre temele făcute la lumina lămpii cu gaz. Cred că am conceput Memorialul de la Sighet – al victimelor comunismului, dar şi al rezistenţei faţă de comunism – ca pe un numitor comun: al recunoştinţei faţă de bătrânii care „n-au avut tinereţe“ şi al datoriei faţă de tinerii care nu mai ştiau ce fusese înaintea lor. Atunci, în 1993, nu bănuiam ce va fi în viitor, ne propuseserăm doar ca Memorialul să fie o carte de istorie autentică, ferită de clişee.”

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1014939802032074&id=122131787979551

„Ești proastă” „Tot timpul faci numai prostii” „Colegul tău a luat 10 la teză și toată ziua se laudă mă-sa cu el… Tu de ce nu ești în stare să iei un 10?” „Ascultă la mine: cu atitudinea asta nu o să faci nimic toată viața ta” „Fă cum spun eu și nu mai pune intrebari (că tu nu știi nimic)” Sunt cuvinte pe care vrem sau nu, le auzim frecvent. Sunt cuvinte care puse la un loc, fac zi de zi ravagii. Mai ceva ca 100 de bombe atomice puse la un loc. Aceste cuvinte distrug încrederea copilului în sine, în tine, și în societate și îl prostesc la propiu. Și e păcat deoarece noi toți avem capacitatea de a fi niște genii. Știu că este o afirmație greu de crezut, dar ce este pană la urmă un geniu, dacă nu om care dintr-un motiv sau altul, a reușit să-și dezvolte mintea peste ceea ce noi acum numim ”normal” sau ”obișnuit”. Dar normalul și obișnuitul nostru nu este deloc normal, ci doar o consecința tristă a abuzurilor psihice (cele mai multe dintre ele neintenționate și neconștientizate) la care adulții din viețile noastre ne-au supus. Cuvintele (și atitudinea din spatele lor) au puterea de a ne transforma în genii sau idioții. Din păcate însă, la nervi sau din ignoranță, poate că am folosit și noi (vreodată) cuvintele de mai sus. Sau poate am fost, și încă suntem, victimele lor. Acest lucru insă se poate schimba oricând. Chiar și in această clipă. Ai nevoie doar de conștientizare și de iubire. Apoi, dacă vrei să duci relația dintre tine și copilul tău la următorul nivel și să il ajuți să-și atingă potențialul maxim, iți recomand această carte: https://tikaboo.ro/30-de-minute-zilnic-pentru-un-copil-genial

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1233272496812784&id=617570241716349