Minuni în Ajun de Crăciun Violetta Petre Nu-şi putea desprinde privirea de la fetiţa cu ochi albaştri care lua zăpada în palmele-i micuţe şi o cernea peste căpşorul de păpuşă. Parcul era aproape gol, era încă prea devreme să se umple cu copii. Ningea liniştit peste oraş şi amintiri. Laura îţi şterse o lacrimă îngheţată şi se îndreptă cu paşi şovăitori către fetiţă. -Cum te cheamă, frumoaso? -Celestina, doamnă. .-Ce nume frumos, ai! Femeia tresări uşor la auzul numelui; aşa se gândea pe patul de spital, să-şi boteze copilul, când născuse o fetiţă cu ochi albaştri şi gene negre lungi, în urmă cu 5 ani. N-a mai apucat, căci asistenele au anunţat-o, că fiica ei s-a născut cu o malformaţie internă care i-a ucis chiar primele clipe de viaţă. Vestea a paralizat-o atunci. A ieşit din spital o paiaţă lipsită de viaţă, o umbră care îşi căuta moartea. Emil a stat cât a stat cu ea, dar a divorţat după un an, la rugămintea ei. Nu vroia să-l condamne la o viaţă anormală, lipsită de iubire. În ea murise totul, respira rar şi cu pauze voite, doar, doar va înceta să mai existe. Ar fi vrut să-şi poată lua viaţa, dar ceva o oprea de câte ori încerca. -Bună ziua, doamnă! Un glas duios şi cald îi întrerupse amintirile. O femeie frumoasă se apropiase de copilă şi o lună în braţe. -Bună ziua! Aveţi un copil minunat! -Da, mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a dat-o. Am luat-o la un an de la orfelinat; ştiţi eu nu pot avea copii şi am înfiat-o. Dar, ce seamănă cu dumneata! Femeile se uitau înpietrite la Celestina, fiecare cu temerile şi cu bucuriile ei. Prin mintea Laurei se insinuau cu repeziciune speranţe şi gânduri cărora nu îndrăznea să le dea glas. -Când s-a născut fetiţa? -Pe 25 decembrie, în noaptea de Crăciun; aşa scria în actele de la orfelinat. -O, Doamne, atunci am născut şi eu o fetiţă moartă, strigă Laura, luându-şi faţa în mâini, îngrozită de grozăvia adevărului care-şi făcea loc în mintea ei. -Doamnă, atunci s-a produs o încurcătură. Am aflat de la spital, când am mers să ne intersăm de micuţă. V-au căutat aproape un an să vă încredinţeze copilul, pe care l-au schimbat din greşeală cu fetiţa decedată la naştere. Am botezat-o după numele indicat de asistente; ştiau de la dumneata cum ai fi vrut să o cheme… Laura se prăbuşi în zăpada moale; în cădere se prinse de fetiţa care se juca liniştită, încropind un om de zăpadă. Se trezi pe un pat de spital; Emil era lângă ea, îi vorbea continuu, printre lacrimi, cu fetiţa lor în braţe. -Gata, Laura, fă-te bine ca să mergem să ne luăm legal ce-i al nostru! Ochii Celestinei zâmbeau neştiutori; doar lacrimile femeii care o strângea disperat şi aproape dureros la piept, o nedumereau, dar mintea ei de copil alerga odată cu sania lui Moş Crăciun. -Mami, nu-i aşa că la noapte te faci bine? Că trebuie să îl aşteptăm pe Moş, nu? 12.01.2019

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2518963084786749&id=100000192471832

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.