fragment

-Unde mă-ta te duci?  Nu vezi ce-i în oraş  de aseară? Nu pleci nicăiri! Să nu vă prind că ieşiţi afară! Unii dintre  ăştia care  iasă cu gura mare o să-şi ia papară!

Luchin o îngrămădi pe femeie într-un colţ lipindu-se de ea după multă vreme.Mirosul de parfum îl îmbătă trecându-l în stări parcă uitate de mult acum regăsite.Încercă s-o mângâie cu gesturi grosolane, strecură una din mâinile lui mari sub bluza ei aţâţat de formele femeieşti.

-Nu pricepi că nu pleci nicăiri? Nu pricepi că te vreau? Te vreau pe tine şi numai pe tine! Sunt bolnav, recunosc! Dacă vii  lângă mine o să începem o viaţă nouă! Doar noi doi!

Strecură mâna mai jos spre pantalonii de iarnă cu care se luptă o vreme să-i desfacă.Pielea curată îl ardea ca un foc aprins. Femeia se ghemuise într-un colţ de pat suflând aer  cald în mâinile ce o ţineau prizonieră.

-Lasă-mă Luchine să plec! Poţi să mă ai cât vrei dar lasă-mă plec! Lasă-mă să plec cu fetele! Nu suntem bine venite aici! Te rog Luchine!

Bărbatul o sărută bădăran chinuindu-se cu hainele pe care nu le putea da la o parte din calea dorinţelor sale.Cu chiu cu vai ajunse în interiorul ei gemând, saliva se scurse peste părul şi spatele dezgolit al femeii ghemuite ca un fetus. La final chiţăi ca un şoricel trăgând-o de păr într-o fremezie nebună.Căzu peste ea frânt , transpirat leoarcă mulţumit că-şi mai golise fanteziile sexuale.

-Trebuie să plec Luchine, îmi pare rău!  Trebuie!  Lasă-mă să plec te rog!

-Nu! Avem aici tot ce ne trebuie! Nu plecaţi nicăiri!  Nu vreau să pleci la ăla! Am  să-l găsesc şi-l omor! Staţi aici!

Îngrămădi fetele peste  femeia dezgolită apoi încuie uşa cu cheia.Se lăsă liniştea în apartament dincolo de zgomotele care răzbăteau din stradă.Rodica desfăcu yala apoi zise:

-A plecat cine ştie unde, puteţi pleca! Eu rămân! E tatăl meu! Dacă vreţi să plecaţi acum e momentul!

-Vii cu noi ! Nu te lasă nimeni aici!  Plecăm toate! Mişcă!

Strada fierbea ca un cazan în clocot încă de seara trecută.Grupuri, grupuri de oameni se deplasau către centru oraşului vociferând.În piaţa 700, în zona operei stăteau lipiţi unul în altul gata de luptă.Liliana  îşi aranjă haina pe umeri  apoi se lovi cu palma peste frunte.Unde îşi lăsase actele? Portofelul? Cum avea să plece fără actele necesare?

Porni înapoi grăbită ocolind oamenii, sărind de colo colo dornică să-şi termine treaba odată pentru totdeauna.I se păru că o vede pe Amely sau pe Rodica, din păcate  nu avu noroc.Apartamentul îl găsi răvăşit, bărbatul  stătea pe unul din scaune ţinând sticla de ţuică între picioarele groase, umflate.Se întoarse către ea  privind-o din alte zări, rânji ridicând  sticla în dreptul feţei.Căzu   din nou în visare după ce-şi completă lichidul bahic în corp.

-Unde-s fetele? Unde le-ai trimis? Tu ai văzut ce-i afară? Huh?  Încercă ea să-l certe fără rost de altfel.

-Au plecat de capul lor! Pe hoaşca aia curvă am s-o spânzur în grindă de s-o întoarce! Poate o puşcă cineva! O curvă penală mai puţin! E moartă pentru mine! Moartă!

Îl lăsă baltă acolo cu sticla pe jumătate dezvelită, o luă la fugă pe scări   împingându-se cu toată forţa în uşa scării.În faţa ei apărură doi  trei tineri speriaţi, loviţi care o doborâră la pământ.Ultima persoană  din micul grup întinse mâinile în faţă apoi căzu peste Liliana cu un oftat.De undeva , de sub haine  simţi  ceva curgând, lichidul o umplu pe mâini, faţă şi piept.Împinse corpul cât colo apoi porni bezmetică printre blocuri.Zgomotul crescu în intensitate odată cu ora şaptesprezece când întunericul  se lăsă peste clocotul uman.Se opri  în piaţa Maria unde grupurile de oameni scandau  , cântau, strângeau rândurile.Din noroc dădu peste un fost iubit care-i dădu  apă:

-Arăţi ca dracu fată dragă!  Eşti bine? o întrebă el ştergându-i faţa de sânge.

-Au început să tragă în oameni! Nenorociţii!! Ne omoară !!

-Sunt cartuşe de manevră, n-au atâta prostie în cap să tragă cu  muniţie de război!

Lumea se bulucea mai abitir ca niciodată să ocupe mijlocul străzii de acolo de unde fuseseră goniţi cu câteva minute  bune.Militarii băteau în scuturi înaintând pas cu pas, o maşină de pompieri lovea cu apă de la stânga la dreapta  năucindu-i pe cei prinşi sub jeturi.Câţiva bătrânei cu plase trecură prin zona de război apoi dispărură încet fixându-şi gâturile sub fulare.Primul rând de oameni căzu pe asfalt lovit ca din senin.Cei din spate se împrăştiară  huiduind, alergând prin fum şi întuneric.Liliana se ţinu de singurul ei cunoscut într-o lume străină pictată cu moarte şi sânge.Dincolo de strada Luminii , tancurile-i prinseră din urmă separându-i care încotro.Băiatul se ţinu cu ea o vreme bună aproape către ora  douăzeci.Erau uzi, murdari, cu ochii iritaţi din cauza gazelor aruncate spre ei.În dreptul podului Decebal se opriră aşteptând coloana să se mişte.Viespile sub forma trasoarelor loviră scurt doborându-i ca pe nişte popice.

Rodica se ţinu. strâns de Anica din teama de a  nu  se rătăci .Pierduseră bruma de bagaje când năvăliseră scutierii peste ei blocându-i  aproape de catedrală.Amely fu luată din grup şi târâtă spre dubele aflate nu departe de intersecţie, Anica ţipă cât putu înainte de a fi lovită şi împinsă  spre scuar.Din instinct se puse în faţa fetei înainte ca gloanţele s-o lovească în abdomen şi picioare..Căzu  grămadă peste tufele îngheţate de trandafiri cu mâinile adânc înfipte în noroi.Copila se grămădi lângă corpul ei cald acolo unde fu găsită ceva mai târziu de un bun samaritean.

 Patru – cinci  zile mai târziu Luchin se trezi singur înconjurat de sticle goale, farfurii murdare şi-o durere cruntă de cap cum n-avusese de multă vreme.Casa se rotea cu el din perete în perete făcându-l să verse fiere.Singurătatea-l copleşi , lacrimile-i inundau chipul val după val.Apoi dintr-o dată deveni furios spărgând totul în cale ca un apucat nebun.Unul din vecini intră peste el zicându-i exaltat:

-Dictatorul a fugit! Suntem liberi! Suntem liberi! Suntem liberi!!!

-Sunteţi pe dracu! O să vă curete!  O să vă cureţe ăia! Zise el aruncând cu o farfurie spre omul rămas perplex…O să vă curăţe cu maţe cu tot!!

Amely  se trezi  de dimineaţă aşteptându-şi rândul la baie,Hainele miroseau a transpiraţie.a sânge şi urină.Mâna i se umflase puternic , o dureau oasele , tâmplele-i zvâcneau.Se plimbă de colo colo printre colegii săi gemând  lovindu-se de tot ce se putea lovi.La un moment dat căzu în faţa uşii  tocmai când paznicii încercau să intre.

-Sunteţi liberi.Puteţi pleca.Trăiască Romania Liberă!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.