Amely

“ Oricật îl uram pe George, vorbele lui aveau să mă ajungă cu vậrf șiîndesat.Mă încậnta ideea de căţărare în pragul tậrziu al toamnei fără să realizez capcana întinsă de mậndrul meu destin.Stậnd bine să cuget poate de arfi mers cu altcineva murea.Poate destinul a vrut ca eu să-mi dau testul vieţiiîncă odată.Am plecat într-o duminică ceţoasă din Sibiu.Cum am scăpat de școală,teste, cursuri n-am idee nici acum.Mậna diavolului? A lui Dumnezeu?.Noapteane-am petrecut-o cuminte într-o căbănuţă mică, albastră unde mi-am pus oarecumgậndurile la punct.Mă rodea ideea de  afi renunţat la plecarea în SUA, poate că pe undeva l-am iubit pe Iliasă.Nuștiu.Să nu deviez aiurea !

Dimineată ne-a găsit sub traseu.Liliana și-a pregătit corzile, eu pe ale mele apoi cafeaua.Capul de coardă eram eu, traseul îl făcusem cu 3 ani în urmă cu George.Ah George! Ce om ai fi putut fi!

-Ne vedem în regrupare! Ce ham ai la tine?

-Numai cel superior.N-am avut timp să fac rost și de cel inferior.Sper că nu e grav tocmai acum!

-Cu atenţie ne descurcăm.Baftă! Ne vedem în regrupare.

 A dat din cap cuminte eu am început să urc.Foloseam scăriţele din cậnd în cậnd ca să-mi odihnesc braţele, mă opream să admir peisajul.Jos se căsca încet hăul, șoseaua devenise un șarpe mic , sucit în toanele Bicăjelului.

-Dă-mi liber coardăă!!

Ajusesem aproase sus.Liliana era în surplombă  gata să mă ajungă.Sau cel puţin așa credeam eu.Vậntul s-a înteţit apoi din nou vocea surorii mele:

-Coardăăă!! Încă puţin!! Fileazăă!!

Cậtă  coardă să-i mai dau bolundei?. La un moment dat firul s-a întins ca și cum un pește mare ar fi mușcat momeala.Liniște totală! Cea mai cruntă liniște trăită de mine vreodată.În plus, ca un făcut mi-a căzut haina împrumutată în Sibiu de la un salvamontist bătrận.S-a dus cuminte aterizậnd cine știe unde pe șoseaua aia de jos.

-Liliana?  Mă auzi fată?? Nu mai am coardă!! Nu mai am coardăă!! Ce faci acolo? Se întunecă auzi!!??

Nimic odată.Numa’ vậntu bătea apucat de pe o parte pe alta a muntelui eu pierdută în imensitatea tăcerii.Ce să fac?

Mă desfac din asigurare coborậnd ușor aproape de buza  surplombei.Imaginea de sub ochii mei  îmi dă fiori reci pe spinarea încinsă.Fata a rămas agăţată în hamul  superior la 10 minute de o moarte cumplită.Citisem în tot felul de articole aduse din Franţa despre moartea alpiniștilor în situaţiile asemănătoare.Despre căderea în hamul superior știam că numai Dumnezeu te poate salva.Moartea prin spậnzurătoare! O vedeam acolo atậrnậnd într-un ștreag perfid al finalului de viaţă încet, metodic.

Zeci de secunde m-am chinuit  rupậndu-mi creierii să o salvez cumva, altă soluţie nu-mi rămậnea! Să o salvez sau să mor acolo cu ea!

-Draga mea vin imediat! Vin imediat la tine iubita! Imediat!

Simpla coborậre pe coardă n-a mers.Mi-am făcut noduri prusice cu care m-am dus metru în metru la vale rugậndu-mă tuturor divinităţilor să ne salveze din calvar.Nodurile și-au strậns puterile intrậndu-mi adậnc în carne.Sậngele lubrifica alunecarea ,coboram.Așa cum m-am așteptat era dusă măcar cu un picior dincolo.M-am desfăcut din coardă și-am luat-o în braţe cum iei un copil de cậteva luni.incet să nu-l strậngi prea tare.Într-un colţ de buză mușcată am zărit picătura de sậnge proaspăt.Trăia! Ochii i se duseseră în cap lăsậnd în urmă doar albul.Dă-i frecţii, masaj, toate lucrurile învăţate sau neînvăţate în nenorocita aia de școală! A gemut peste cậteva minute care mi s-au părut secole.

-Mă dor.. toate..Mor!

-Mori pe dracu! Stai aici că nu se dă locu’ încă sau merem amậndouă!

Acu’ venea partea cea mai dată naibii.Cum să urc cu ea fără să zburăm păsări direct în apă?.I-am desfăcut cu dinţii hamul superior, noroc că-l făcuse din materiale de casă .Cu ajutorul scăriţelor urcam încet ţinậnd-o în braţe, vorbindu-i vrute și nevrute.Am mậngậiat-o, am înjurat-o , am făcut-o în toate felurile.Venea noaptea.Noiembrie nu-i o lună tocmai blăndă dacă stau să mă gậndesc.Mai tậrziu, aveam să aflu că pe șosea se adunaseră oameni.Ne priveau, comentau:

-Doi nebuni frumoși se caţără acolo sus! Mare curaj domn’le! Tare nebun tre’ să fii!

-Se caţără două nebune, una și-a aruncat haina  pe șosea.A lovit-o căldura.

-Ceva nu-i bine acolo în surplombă.Anunţaţi-le să nu se panicheze, mậine mergem și le scoatem fără probleme!

De undeva, și-a băgat Dorin capul peste creastă destul să realizeze tragedia.Norocul că el făcea deja traseul alăturat care se intersecta cu al nostru la un moment dat.Eram epuizată fizic  dar mai ales psihic.Îmi venea să urlu ori să mă arunc în gol și să scap.

-Dă-mi coardă s-o leg! Poate tu vei reuși să o tragi în sus! I-am zis cu ultimele cuvinte rămase.

În toată nebunia asta mă bucuram că n-am abandonat-o.Că-n sufletul meu exista speranţă și mai ales putere în lucrurile grele, insurmontabile.M-am văzut în strada aia timișoreană plină de oameni loviţi, împușcaţi din care am scăpat la mustaţă, l-am văzut pe tata  , chipul lui galben după mușcătura de albină, mậinile inerte frecate cu spirt de biata femeie.Totul ca o roată a amintirilor bune sau foarte puţin bune ce mi-au marcat existenţa.De nicăieri mi-a dat coardă și tocmai atunci ca un făcut Liliana  a prins viaţă.A prins partea de viaţă pe care n-am dorit-o nimănui.Plậngea, se zbătea, mă lovea. O năpădiseră amintirile negre ale unei vieţi dure trăite pe margine de prăpastie mereu.Din cauza durerilor intense mă mușca de mậnă, de umeri.I-am dat bluzonul să-l strậngă-n dinţi atật cật s-o păcălesc niţel.Cu greu am pus coarda, papucii de căţărare s-au dus și ei ofrandă zeilor la vale.Dorin a tras-o încet reușind să o aducă în traseul de sus.Era salvată în prima fază.Tậrziu am ajuns și eu pe cărare.Plină de sậnge, tremurậnd, chinuindu-mă să nu cad din picioare.Pậnă atunci nu stiusem ce înseamnă epuizarea totală.Lucram ore întregi de gardă printre nefericiţi, printre beţivi, accidentaţi.Nu simţeam după doisprezece sau treisprezece ore epuizarea cum am simţit-o atunci.Mergea beată pe cărare vorbind aiurea, împleticindu-se.A trebuit s-o leg ca pe căţelul bolnav și s-o momesc pậnă la cabană.

-De ce ai cerut fată  liber coardă? Ce-ai crezut că faci cu ea? Coarda se terminase de mult!

-Am crezut că ajung în șosea.Că-mi dai coardă și cobor în șosea.Asta am crezut.Eu așa am văzut șoseaua imediat sub mine!

-De la 300 de metri să cobori în șosea? Sfinte Isuse! Asta era imposibil copilă!

Discuţia o aveam la cabană două zile mai tậrziu.Dorin purta discuţii cu salvamontul să ne ajute cu transportul:

-Vor s-o ducem noi în braţe la salvare.Nu se bagă băieţii în apă!

-De era după dậnșii ne găseai statui acolo sus! Statui îngheţate! Nenorociţi!

-Mai am o veste proastă pentru tine.Băiatul doctorului Vintilă din Cluj a murit în Cheile Turzii ieri dimineaţă.Pậnza de paianjen nu se joacă! Asta scapă din trei sute de metri , ăla moare în 7-8 metri!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.