© Poetului Adrian Goia Violetta Petre Tu ştii şi luna cum trădează, amurgul răstignit pe cruci, Că ai sextantul la-ndemână şi ştii de unde s-o apuci. O faci de râs, cât de frumoasă şi grea ar fi în palma ta, Căci o întreci în strălucire, tu, Omule, cu steaua ta! Ar trebui să se aplece,-n genunchi, când nopţile răsar Şi din iatacu-i să coboare, înspre lumina din altar, Unde poemul tău sfinţeşte şi ruga prinsă-n acatist Şi se strecoară prin vitralii, în ochii trişti ai unui Christ. Nu-ţi ştii puterea din poeme şi nici cât cântăreşte-un vers; E luna grea, dar e prea mică, iar versul tău e-un univers În care înfloresc cuvinte, ce au zăcut fără să ştii, Că geniul tău le va cuprinde în nemaiscrise poezii. Că eşti, că scrii, că zbori, te ştie, ea-luna ca pe-un călător; Icar, de-ar învia-n legende, ar fi invidios pe zbor- E zborul tău cum nu e altul, şi-n stele-i sărbătoare-acum, Că îţi aşteaptă poezia, pavându-ţi nemurire-n drum. duminică.noiembrie.2018

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2442408752442183&id=100000192471832&src=email_notif

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.