Amely

Să apărăm ţara de  teroriști!

Spre seara lui 22, George fu chemat a treia oară în sediul ministerului.Noua conducere își făcea loc temeinic în viaţa statului ferindu-se atentă de gloanţele trase cu sete în stradă.Holurile ministerului  erau pline de soldaţi în termen, de oameni care intrau și ieșeau cerậnd fiecare cậte ceva.Zburau hậrtii, vậntul se strecurase obraznic peste obrajii obosiţi, geamurile vuiau la fiecare salvă trasă.

-Intră! Stai jos! Strigă vocea autoritară arătậndu-i scurt scaunul.Bărbatul înalt îl privi cu scậrbă de sus apoi  se propti în geam fără să mai zică nimic o vreme.George-l recunoscu pe noul ministru al apărării, dușmanul cu care , împotriva căruia luptase cinci ani lungi.”Roata era întoarsă” își zise el căutậndu-și pistolul.”Dar unde era Luchin?” De ce  nu era și el aici?

-Te întrebi unde este trădătorul da? Porni vocea  să tune.Pumnul mare se opri în tăblia mesei spărgậnd paharele aflate prea  în margine. Trădătorul vine încoace cu echipa! În zece minute ajunge în faţa ministerului!

Hohotul de rậs îl năuci pe George.Văzuse destule la viaţa lui, dar răutatea omului din comanda marelui stat major îl uimea de fiecare dată.Rậsul continuă diavolește  cu spume albe apărute  în colţul buzelor foarte subţiri.Apoi , mậinile se frecară satisfăcute una de alta  în vreme ce  staţia radio pậrậia încercậnd să transmită:

-Corbul la punct 3! Corbul la punct trei! Se auzi vocea clară a  lui Luchin.

Din partea cealaltă nu veni nici un răspuns.Cei de pe mașină mai încercară odată apoi încă odată.La un moment dat se auziră focuri de armă, strigăte de durere și agonie.George se ridică în picioare strigậndu-i celui din faţa sa:

-De ce faci asta? De ce faci astaaa???? Ești un criminall!!!!

-Sunt niște teroriști! Ori cu teroriștii nu glumim în ziua de azi! Să moară pe altarul demosului! Răspunse individul dậnd staţia mai tare cu satisfacţie.Urletele încetară, George căzu pe scaun în agonie apoi într-un leșin.Fu trezit în anticamera unde băuse ţuica alături de bunul său prieten.Comandantul dispozitivului de apărare a ministerului îi înmậnă o mapă și-l aruncă direct afară în stradă ca pe o haină nefolositoare.

Dormi toată ziua ignorậnd ordine, directive, oameni.Seara se trezi c-o durere aprigă de cap ce nu-i trecu sub nici o formă.Sună alarma spre dimineaţă, crudă,lucru ce-l readuse oarecum cu picioarele pe pămậnt.Ofiţerul de serviciu pe companie desfăcu mapa și i-o înmậnă încet parcă cu teamă:

-V-aș fi dat-o aseară dar eraţi deja adormit.Trebuie să intrăm în paza aeroportului peste o oră.Se specifică exact oamenii care trebuie să ne însoţească!

-Altă măgărie marca lui Caraiman! Bătu-l-ar Dumnezeu! Adună-i pe platou, numără-i apoi echiparea!

-Am înţeles!

Mașinile , patru la număr se aliniau cuminţi cu motoarele pornite. Soldaţii urcau atent sub îndrumarea cadrelor înfofolite din cauza vậntului.Poarta mare se desfăcu cu scrậșnete ca un vaiet lung apoi primul mastodont ieși cotind dreapta.În ultima clipă, locotenentul Burcea veni lậngă George cerậndu-i să-l lase în cabină.

-Domnu’ Maior, permiteţi? Am un frate mai mic în pază de anu trecut.Vreau să-l salut primu! Vă rog!

-Hai! Urcă! Oricum vreau să-i văd pe băieţi.Azi mậine se eliberează! Zậmbi el aranjậnd gulerul răzvrătit.Hai!

Trecură prin trei filtre, unii făceau cu mậna celor din stradă după care intrară pe șoseaua lungă albită de zăpada ce-și făcea de cap de cậteva ore.În faţa lor se ivi un autobuz albastru ce-și tậrậia roţile bătrậnește.

-Lasă-l Ilie să se ducă , zise caporalul Tindea zậmbind.Ăștia merg la lucru amărậţii , ca și noi! Mi dor de casă!

-Se vede esplanada domn caporal! Încă puţin!

Aceasta fură ultimele cuvinte  scoase de către șoferul primei mașini.Glonţul-l lovi în frunte coborậndu-l pe volanul mare cu așchii din craniu și  creier.Un val uriaș de gloanţe dansară minute bune prin toţi porii mașinilor fără apărare.Soldaţii din ultima mașină săriră pe betonul îngheţat , cu mậinile ridicate să moară seceraţi după  zece pași.Cei rămași în benele sicrielor pe roţi muriră  iute fără să-și poată explica vreo cauză sau vreun motiv.George  se piti în spatele roţii din dreapta suflậnd  greu.Era lovit în spate, în picior, dar  se putea considera norocos.Cật vedeai cu ochii: mậini, picioare, trupuri aruncate într-un vals al morţii peste un giulgiu de sậnge, urină și fecale.Vomită acolo jos , vomită violent  izbindu-se cu capul de roată.

-Teroristu’ trăiește! Tu-i mama lui! Ia-l mă! Ia-l mă că ăsta ne-a omorật copiii!

 

 

Advertisements

One thought on “Amely

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.