Violetta Petre

Hai, încearcă-mă, iubito, dacă-s demn de ochii tăi
Şi priveşte-mă acuma, când, doar cu un ochi mai poţi,
Să te uiţi urât la mine, că erau aşa de răi,
Că stăteam în frig şi ploaie, să pândesc a’ tale porţi.

Într-o seară, stând la gard, sprijinind o şipcă ruptă
Şi uitându-mă la stele, precum boii la porţi noi,
Mi-a venit să te blestem, (c-aşa am eu mintea scurtă)
Şi să te înjur de mamă şi de tată şi de noi.

De după fereşti, vicleană, mă pândeai să vezi ce fac
Cum dădeam mărunt din buze şi-ncercai să desluşeşti
Cu cine vorbesc în ploaie, pe-o uliţă-n care tac
Chiar şi vorbele de dulce.Şi începi să drăcuieşti.

Dar nu ai nici spor, nici leac, că blestemu-mi e mai tare
Şi mai ştiu că te ajunge, orşiunde ai pleca;
Doamne, i-ai ce-i e mai drag! Strig acum în gura mare
Dar o pasăre în zbor se uşurează-n gura mea…

Râzi după perdele, dragă, dar nu este râsul tău.
Pe mine mă spală ploaia şi mâne-am să trag un loz
Pe când pe tine blestemul te-o ajunge iute, zău!
Şi-om vedea cine mai râde şi mai vede viaţa-n roz…

………………………………………………………………..
Ei, acum mă chemi în casă, ochiul să ţi-l oblojesc
C-ai intrat cu el în ţeavă şi-i umflat şi vineţiu.
Uite, că, mă fac al dracu’ şi nici nu te mai iubesc
Şi poţi să te rogi de mine, în genunchi, că nu mai viu…

Ochiul drept e sub teroare şi e foarte violet
Parcă m-a lovit copita unui cal cam violent.
29.11.2015.
versuri – Violetta Petre

2performant.com

kurtmann.ro%20

zonia.ro%20

zonia.ro%20

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.