Costea Ioan

Atâtea enigme istorice lămuresc această chestie încât îmi vine greu să cred că în afară de mine a mai citit cineva pe Petru Maior; că dacă l-ar fi citit ar fi simulat un pic și ar fi analizat rezultatele, căci se clarifică mult prea multe enigme dacă pecenegii și cumanii ar fi fost cumani … Și așa au fost! Deci, nu mi-l aliez pe Neagu Djuvara în acest demers al lui, prin care a spus că basarab ar fi fost cuman. Nu numai Basarab, ci și cei mai mulți cumani au fost valahi! Cei mai mulți au ascuns această dimensiune – printre care și marele Nicolae Iorga – de jenă, ei văzând în cumani și în pecenegi niște neamuri mult prea barbare, de care s-au jenat. Deci, dacă nici jena nu poate fi un argument de a ascunde aceste ramificații valahe și dacă, pe de altă parte, nici lipsa de patriotism, – atunci este de constatat că, neavând interese obscure, eu spun adevărul dintr-o obligație morală și dintr-un respect față de știința istorică! Doamne, și câtă anvergură valahă dă această înrudire a românilor cu cumanii și cu pecenegii! Tot țărmul M Negre a fost al valahilor. De acolo au ridicat mongolii pe cumanul BAIBARS, cel care a dat dinastia teribilă în Egiptul Mameluc! De acolo, dintre valahi, așa cum scria prin sec XIII Cronica Rimată a lui Filip de Mousquet. BAIBARS, cel care i-a învins pentru prima dată pe invicibilii mongoli. La Ain Jalut (Izvoarele lui Goliat) Mamelucii au fost în cea mai mare parte cumani, iar cei mai mulți cumani au fost valahi. Ce rău este că istoricii noștri lucrează fără această premisă. Și Doamne, cât Orient și cât adevăr aduce-n spațiul neamului meu! Îi spuneam prietenului meu Hadi Darouich că oarecând voi fi în fața dovezii că până prin sec XIII-XIV, cei mai mulți locuitori ai țărmului pontic erau valahi. Cine se poate opune iluministului Petru Maior, care a studiat temeinic în bibliotecile și în universitățile Vaticanului și care a fost corectorul tipografiilor din Ungaria? Cine? Cine se poate îndoi de acest adevăr teribil, de ce nici măcar nu-l luăm în seamă? Câți dintre istoricii români, care ar trebui să opereze cu premisa care spune că „pecenegii și cumanii sunt de neam românesc”, cunosc latina și maghiara ca Petru Maior ca să-și poată permite să se dispenseze de această informație a lui Petru Maior și de dovezile pe care le-a prezentat?! Este vreunul care să acopere și numai jumătate din cărțile citite de el și din spațiile cunoscute de el la pas? Nu! Nu ne este permis să-l ignorăm într-un asemenea hal și cu explicații puerile …

PETRU MAIOR (n. Tg Mureș, 1756 – dec. 1821, Budapesta)

avon.ro%20

avon.ro%20

avon.ro%20

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.