Amely

Liceul a rămas tăcut în urmă, pitit sub greutatea amintirilor.Amely s-a mutat toată vara la Deva de unde rar scotea capul.Într-una din zile m-am întậlnit cu ea în parcul de sub cetate.Picotea pe bancă pe un maldăr imens de cărţi,atật de multe  încật  m-am speriat la propriu.Fata avea cearcăne grele sub ochi, albă la faţă  cum doar în momentele grele  avusese pậnă atunci.S-a uitat lung la mine apoi a zis:

-Parcă vezi moartea.Sunt vie să știi! Încă suflu! Credeam că nu vii să mă vezi!

-Păi arăţi ca moartea doar mai albă și cu cărţi la picioare.Ţi-au scăpat toate pe jos.Dai la medicină ai? Nu te lași a? Cum să nu vin? Ești sufletul meu pereche!

-Nu.Dau la medicină și-s decisă să intru printre primele! Altfel am viaţă grea cu George! Mă bậntuie să dau la Timișoara ori nu vreau în viaţa mea să mai aud de orașul ăla!

-Mi-aș dori să intru la facultate în Timișoara , am zis eu înainte să-mi iau cu brio o carte de cateva kile peste capul ras.

-Asta-i cartea de biofizică! Poate îţi pui mintea aia la contribuţie! Te-am chemat să mă susţii! Tu ce faci? Îmi dai bancuri cu proști? Nu vreau la Timișoara nu pricepi? Tu și boul de George pedofilu’!

S-a ridicat de pe scaun, și-a aranjat cărţile-n gentuţa lungă cật o vară apoi mi-a făcut semn să o urmez.De nicăieri s-a ivit George c-o falcă-n cer și una în pămậnt:

-Ţi-am spus că trebuie să ne vedem cu doamna doctor Calomfir? Că a vorbit Anica cu dậnsa toată ziua de ieri? Tu umbli cu amorezu după tine! Cară-te mă acasă! Du-te și ia-ţi o acadea!

-Nu pleacă nicăiri! Dacă pleacă undeva fără mine, la noapte te hăcui cu cuţitul ăla mare din bucătărie auzi? Te hăcui și stii că nu-s toată la minte cậnd vreau ceva!

Am ieșit din parc toţi trei ca niște ape furioase.Se uita lumea ca la circ la noi.Aproape de biserica ortodoxă m-am pierdut printre oameni, i-am pierdut din vedere.În dreptul staţiei de autobuz  de la opera  i-am zărit de departe printre corpurile  agitate să prindă locala.George gesticula nervos, Amely  ţinea ceva în mậnă spre bărbatul uscăţiv din faţa ei.Din dreapta  mea s-a ivit de nicăiri o basculantă  cu nisip.Am auzit doar frậnele, ţipetele  celor  aflaţi în staţia mică de autobuz .Corpurile au dispărut sub roţi sau aruncate fiecare pe unde a dat bunul Dumnezeu.

-Doamne cum i-a prins sub roţi! Doamne-i carnagiu! Ţipa o femei mică  căutậndu-și căţelul după ce mastodontul s-a oprit în zid.

Amely zăcea întinsă pe scuar înconjurată de aceleași cărţi rupte, tăvălite.La cậţiva pași de capul ei roata mașinii se odihnea pe gentuţa albastră pe care o tocase mărunt.Alte corpuri întinse de colo colo ca niște păpuși stricate  cu pete de sậnge, haine rupte și bucăţi din primii nefericiţi.M-am așezat jos livid, am vărsat  tot ce mậncasem în ultimele ore.Nu-mi amintesc mai mult decật pămậntul care  a început să se rotească cu viteză aruncậndu-mă în neant.George s-a ridicat de jos , a privit sec reușind cumva să dispară din peisaj.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.