Spini-A.P.WHITE

Capitolul 1

 

 

Mi-a spus ca sunt nebuna!

Auzi, eu nebuna!

Pai si daca eu sunt nebuna, te-ai gandit vreodata dragul meu, cum te vede o nebuna? Te-ai gandit cum arati prin ochii unui nebun? Ia, gandeste-te! GANDESTE-TE!

Te-ai gandit ca daca nu as fi fost nebuna, nu ai fi avut niciodata sansa sa imi atingi corpul? Sa-mi sugrumi sanii in palmele tale grasane, sa-i storci ca pe niste carpe pana ramaneau rosii si moi. 

Te-ai gandit ca daca nu eram nebuna nu te-as fi iubit niciodata exact asa cum erai tu? Pentru ca da, te-am iubit sincer. Asa cum stie o nebuna sa iubeasca. Cu totul si nimic mai putin!

Nebuna… Eu nebuna…

Nu!

Simt cum pic si nu e momentul!

Stiu ce ma poate calma, mereu a reusit.

Imi ridic palmele si le deschid la nivelul ochilor. Ma uit la ele pe rand si-mi las timp sa le asimilez. Zambesc, imi sunt atât de dragi. Una buna, alta rea.

Cea dreapta, e dreapta si atât. Nimic nu ii strica perfectiunea. Asta sunt eu cand sunt cuminte. O palma alba, moale, nemuncita de ganduri si idei. Carne frumoasa, parfumata, dorita.

Si cealalta…

Cea stanga are o cicatrice alba, lunga, dreapta. O urma de cutit. Acel cutit!

Ea e marturia ca atunci cand a trebuit, nu am cedat!

Nici acum nu o sa cedez.

Pana la capat, fara nici un suspin…
 

16 iunie 1953.

OCTAV

Pe la doua dimineata a incetat sa bea cafea si pe la trei a terminat de studiat dosarul ultimului client. S-a pus in pat atat de obosit incat se simtea beat, dar totusi fericit de legarurile le care le facuse. Clientul urma sa fie si el fericit.

Pe la cinci inca picotea. La geam i se pusese o cucuvea galagioasa si el o ura din tot sufletul.

A adormit in cele din urma…

La sase jumatate era deja treaz datorita ceasului biologic. Era setat sa se trezeasca la ora asta obscena indiferent de orice. Creierii i se revoltă. Se întinde, se scoală agale și merge așa, gol cum l-a făcut maică-sa, până la baie. Trântește ușa după el, plin de nervi și spume.

Jumătate de ora mai târziu – și parcă deja un alt bărbat -, iese pe ușa apartamentul, grăbit, dar zâmbitor, spre muncă. Un duș rece și o cană cât toate zilele de cafea fac minuni pentru orice psihic. A doua cană, o ia după el.

Afara, il asteapta puiul sau, un Buick 1945, poreclit “ranjetul dolarului”, singura iubire care nu l-a dezamagit inca. O mangaie pe capota dragastos si ii face cu ochiul. Masina neagra luceste si el se simte mai bine.Nici o alta masina nu i s-ar fi potrivit mai bine!

Se urcă în mașină și pleacă. La fiecare semafor, mai ia o gură de cafea. Doar așa reușește să se metamorfozeze din omul cavernelor în contemporanul funcțional.

Pe la al treilea semafor il fulgera ideea ca azi e ziua cand trebuie sa o scoata – iar! – pe Miruna la o prajitura. Se stramba! Nu are nici un chef de ea si lamentarile ei. De ce tocmai pe ea o fi ales-o mama lui si tot incearca sa i-o bage pe gat? E draguta, nu zice nu, dar tot farmecul i se evapora cand incepe sa vorbeasca. E ca o țață!

Cu gandul ca mai e mult pana atunci, accelereaza si-si cruta creierul de alte abuzuri inutile.

Ajunge la birou – același furnicar în care se simte ca acasă. Cu cât e mai haos cu atât e mai în elementul său. Trage aer adânc în piept, mirosul de minți încinse îl copleșește și se simte iar – ca în fiecare zi de muncă de altfel -, norocos că poate să facă ceea ce îi place în viată.

E încă cu cana în mână.

– Mulțumesc pentru cafea, îi spune Mirela, secretara partenerului său de birou, în timp ce trece pe lângă el fugitiv și îi ia ce a mai rămas din cană.

– Mereu o plăcere, îi răspunde Octav și zâmbește ironic după ea.

Mirela scoate limba la el. Oare când or să se maturizeze oamenii ca el? I-ar plăcea să creadă că niciodată! E atât de frumos să fii tânăr și să faci ce îți place!

Cu cât se apropie de biroul său, cu atât devine mai conștient de zarva neobișnuită. Am mai spus, de obicei e haos într-un birou de avocatură, dar ca acum, mai rar!

Il vede pe Alin Barbu, omul care detinea cealalta jumatate din birou si se indreapta spre el. Barbu era motivul pentru care el inca isi practica meseria intr-o vreme cand sa fi intelectual e cu adevarat periculos. Doar sansa a facut ca Barbu sa fie membru de partid comunist imediat dupa razboi. Era vazut bine, om din popor, cu origini sanatoase.

S-au cunoscut in razboi. Parintii lui Octav, oameni cu stare, au sacrificat tot ca sa il tina cat mai departe de transee. Pana la urma, atunci cand nevoia de carne de tun a depasit posibilitatile sistemului, a ajuns si el acolo. Au luptat amandoi in razboi, cot la cot si au scapat doar cu mandria sifonata – din fericire! In timp ce Octav a stat deoparte, Barbu a facut politica impotriva lui Antonescu si asta l-a ridicat in ochii mai marilor din partid. Si acum il mai puteai auzi, atunci cand stia ca da bine:

– Legionarii? Niste banditi de neam si patrie!

Daca era sa il intrebi pe el, Octav credea ca cei de acum sunt mai negri ca legionarii. Dar astea sunt lucruri pe care nu ar fi indraznit sa le recunoasca nici in fata propriei constiinte.

Octav il accepta pe Barbu asa cum era. Un baiat bun care i-a fost alaturi atucni cand o vorba buna insemna diferenta dintre viata si moarte.

– Ce bine că ai venit, chiar voiam să te sun să ajungi mai repede, îl întâmpina Barbu. Hai, repede, că avem treabă. Doua dosare pe rol azi si s-a schimbat si termenul de înfățișare pentru cazul spânzuratului. Daca rămânem vii pana maine suntem cei mai tari. A, la dracu, am uitat!

Alin Barbu se întoarce spre Octav si încearcă sa spună ceva. Se poticnește, nu știe cum sa înceapă. E clar ca e de rău, Barbu nu își pierde niciodată cumpătul! Nici măcar atunci când nevasta l-a prins – adică chiar la prins! – cu amanta, a făcut, a dres, si tot nevasta a plecat simțind-se vinovata. Așa un om mai rar! Si acum nu își găsește cuvintele.

– Barbule, nu mă mai fierbe la foc mic. Zi si hai sa trecem peste, ii spune Octav cu jumătate de zâmbet.

– Tocmai s-a anunțat moartea judecătorului Olli Alecu. L-au găsit într-o baltă de sânge acum o oră.

– Dumnezeule!

– Chiar ca, Dumnezeule! Deocamdată nu se știe nimic concret. Dar Ilie, de la militie, a zis ca ne ne tine la curent.

Octav a rămas pe loc, blocat, șocat, scârbit. Îl știe pe judecător, îl știe din copilărie. E adevărat ca nu l-a mai văzut de ani întregi, dar încă își mai amintește cănile imense de limonadă pe care i le pregătea când era copil. Domnul Olli, bărbatul acela pântecos ca un urs și blând ca un mielușel, nu mai e. Lui Octav i se face greață și simte nevoia să se prindă de un perete.

– Judecătorul Olli Alecu din București? întreabă el apatic, dar totuși cu o infima doza de speranța in glas ca nu despre el e vorba. Normal ca despre el e vorba, ii urla gândurile învălmășite in cap. Cați alți judecători Alecu cunoaște el? Si despre cați alții s-ar simți Ilie dator sa ii dea informații?

– Da, el, îi răspunde Barbu. Doamne, prost sunt, își spune și se întoarce cu mâna pe umărul lui Octav.

Octav este un bărbat foarte înalt așa că domnul Barbu trebuie să se apropie mult de el pentru ca palma să îi stea în poziția corectă pe umăr.

– Scuza-mă, sunt un cretin! Am uitat că vă știați! Adică nu am uitat ca doar ti-am zis de Ilie. Uite, îmi pare rău, sincer! Nici nu vreau sa îmi imaginez ce circ o sa iasă. Văduva e baricadata in casa, o hăituii ziarele, militia e pe capul ei. Cică pana acum, ea nu ar fi vinovata, deși e nevasta e primul suspect in orice caz de genul asta. Ea l-a si găsit. Oricum, o să fie un caz mare!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.