și era poate acea zi de vineri pe 13 Luminita Cazan Mazilu

și era poate acea zi de vineri pe 13
nu te mai aveam decât pe tine
mereu îți spuneam asta
și te păstram ascuns sub coasta stângă
uneori te mângâiam instinctiv într-o limbă străină
nu mai știu unde mă aflam ( îmi era bine)
era una din acele după-amiezi târzii
în care liniștea croșetează picior peste picior în fața televizorului

fluturele de noapte strivea întunericul cerșea ceva din lumina noastră
și era poate acea zi de vineri pe 13
când pisica neagră întorcea ultima cheie în broasca ruginită
disperată ți-am desfăcut nasturele la cămașă
ca un șarpe auriu
te târai prin toate zilele mele
lăsând în urma ta o dâră lipicioasă aproape insuportabilă
știam tot de la tine că așa va arăta singurătatea îmbrăcată în dantele

mimoza își strânge florile la piept precum o mamă copiii
vorbea de una singură povestea ce abea avea să înceapă

la masa mea
cafetiera aburită pe fața albă de damasc bazilica din care iasă duhurile bune
și-un loc vacant
vei veni nu vei veni
e vineri pe 13
lingurița de argint zâmbește în vitrina unei case de amanet
sub coasta mea stângă avea să înflorească un nufăr

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.