și era poate acea zi de vineri pe 13 Luminita Cazan Mazilu

și era poate acea zi de vineri pe 13
nu te mai aveam decât pe tine
mereu îți spuneam asta
și te păstram ascuns sub coasta stângă
uneori te mângâiam instinctiv într-o limbă străină
nu mai știu unde mă aflam ( îmi era bine)
era una din acele după-amiezi târzii
în care liniștea croșetează picior peste picior în fața televizorului

fluturele de noapte strivea întunericul cerșea ceva din lumina noastră
și era poate acea zi de vineri pe 13
când pisica neagră întorcea ultima cheie în broasca ruginită
disperată ți-am desfăcut nasturele la cămașă
ca un șarpe auriu
te târai prin toate zilele mele
lăsând în urma ta o dâră lipicioasă aproape insuportabilă
știam tot de la tine că așa va arăta singurătatea îmbrăcată în dantele

mimoza își strânge florile la piept precum o mamă copiii
vorbea de una singură povestea ce abea avea să înceapă

la masa mea
cafetiera aburită pe fața albă de damasc bazilica din care iasă duhurile bune
și-un loc vacant
vei veni nu vei veni
e vineri pe 13
lingurița de argint zâmbește în vitrina unei case de amanet
sub coasta mea stângă avea să înflorească un nufăr

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.