Anne Marie Bejliu, 6 iulie 2018

bate cuvântul în garduri de fier
şi în toate literele cade un gând

se ridică timpul deasupra noastră

suntem – ce constatare! – ai nimănui
suntem ai tuturor paşilor

nelipsiţii paşi spre hăul cuvintelor
rostite nerostite
saltă între aripi de păsări flămânde

hulpave
verbele literele le înghit
şi noi
cuminţi
din ce în ce mai cuminţi
urlăm pe cuburi din piatra paşilor pierduţi
de-a lungul sălilor de spectacol absurd
absurdul teatru jucat
voit nevoit
mai mult nevoit
pentru a fi acceptaţi

nu ne acceptăm

ne schimbăm hainele coafura machiajul
zâmbetul/rânjetul

interiorul
frica o porneşte instant
instinctul pierde valoare cântărim
cântărim totul

şi sărutul îl cântărim
tocmai azi când
printr-o absurdă hotărâre a nimănui
e ziua lui

ce tablou, Doamne! ce tablou…

(răspunsul vine de undeva
din camera lorzilor de carton
piatra sare pe scena teatrului absurd
actorii o prind
sau măştile noastre care
o fărâmă între dinţii de carton
ceva suie spre luminile artificiale)

Anne Marie Bejliu, 6 iulie 2018

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.