Amely

Mă dor.. toate..Mor!

-Mori pe dracu! Stai aici că nu se dă locu’ încă sau merem amậndouă!

Acu’ venea partea cea mai dată naibii.Cum să urc cu ea fără să zburăm păsări direct în apă?.I-am desfăcut cu dinţii hamul superior, noroc că-l făcuse din materiale de casă .Cu ajutorul scăriţelor urcam încet ţinậnd-o în braţe, vorbindu-i vrute și nevrute.Am mậngậiat-o, am înjurat-o , am făcut-o în toate felurile.Venea noaptea.Noiembrie nu-i o lună tocmai blăndă dacă stau să mă gậndesc.Mai tậrziu, aveam să aflu că pe șosea se adunaseră oameni.Ne priveau, comentau:

-Doi nebuni frumoși se caţără acolo sus! Mare curaj domn’le! Tare nebun tre’ să fii!

Cei de la salvamont și-au dat seama oarecum că suntem într-o mare încurcătură.Au transmis că a doua zi ne vor scoate din traseu, să stăm cuminţi acolo  sus!.

De undeva, și-a băgat Dorin capul peste creastă destul să realizeze tragedia.Norocul că el făcea deja traseul alăturat care se intersecta cu al nostru la un moment dat.Eram epuizată fizic  dar mai ales psihic.Îmi venea să urlu ori să mă arunc în gol și să scap.

-Dă-mi coardă s-o leg! Poate tu vei reuși să o tragi în sus! I-am zis cu ultimele cuvinte rămase.

În toată nebunia asta mă bucuram că n-am abandonat-o.Că-n sufletul meu exista speranţă și mai ales putere în lucrurile grele, insurmontabile.M-am văzut în strada aia timișoreană plină de oameni loviţi, împușcaţi din care am scăpat la mustaţă, l-am văzut pe tata  , chipul lui galben după mușcătura de albină, mậinile inerte frecate cu spirt de biata femeie.Totul ca o roată a amintirilor bune sau foarte puţin bune ce mi-au marcat existenţa.De nicăieri mi-a dat coardă și tocmai atunci ca un făcut Rodica a prins viaţă.A prins partea de viaţă pe care n-am dorit-o nimănui.Plậngea, se zbătea, mă lovea.Din cauza durerilor intense mă mușca de mậnă, de umeri.I-am dat bluzonul să-l strậngă-n dinţi atật cật s-o păcălesc niţel.Cu greu am pus coarda, papucii de căţărare s-au dus și ei ofrandă zeilor la vale.Dorin a tras-o încet reușind să o aducă în traseul de sus.Era salvată în prima fază.Tậrziu am ajuns și eu pe cărare.Plină de sậnge, tremurậnd, chinuindu-mă să nu cad din picioare.Pậnă atunci nu stiusem ce înseamnă epuizarea totală.Lucram ore întregi de gardă printre nefericiţi, printre beţivi, accidentaţi.Nu simţeam după doisprezece sau treisprezece ore epuizarea cum am simţit-o atunci.Mergea beată pe cărare vorbind aiurea, împleticindu-se.A trebuit s-o leg ca pe căţelul bolnav și s-o momesc pậnă la cabană.

-De ce ai cerut Rodica  liber coardă? Ce-ai crezut că faci cu ea?

-Am crezut că ajung în șosea.Că-mi dai coardă și cobor în șosea.Asta am crezut.

-De la 100 de metri să cobori în șosea? Sfinte Isuse! Asta era imposibil copilă!

Discuţia o aveam la cabană două zile mai tậrziu.Dorin purta discuţii cu salvamontul să ne ajute cu transportul;

-Vor s-o ducem noi în braţe la salvare.Nu se bagă băieţii în apă!

-De era după dậnșii ne găseai statui acolo sus! Statui îngheţate!

-Mai am o veste proastă pentru tine.Băiatul doctorului Vintilă din Cluj a murit în Cheile Turzii ieri dimineaţă.Pậnza de paianjen nu se joacă! Asta scapă din trei sute de metri , ăla moare în 7-8 metri!

 

 

 

Advertisements

One thought on “Amely

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.