mă speria timpul-Anne Marie Bejliu

mă speria timpul
trecea prea încet prin gările inimii şi
dacă tot trecea încet
fiecare cămară se deschidea cu un pocnet
pentru că
la suprafaţă nu pricepeam mai nimic
din alerta aceea infinită
ritmul acela nebunesc în care
mă conducea ea, inima,
spre nicăieri, spre gâfâitul zilnic
spre nimicul nimicului în care trăgeam
de frâiele firii
degeaba

năvalnice gânduri coborau treptele castelului
şi cuvintele
curgeau fără ruşine printre cruci

mă sperie timpul care trece acum
dintr-un singur punct
acel punct îşi află codul în inima mamei

să meargă! să meargă!
strigă copilul din mine
disperat de singurătatea care vine

să meargă! să meargă!
strigă femeia din mine
lăsând găleata prezentul să cadă
peste furnicile fricilor acumulate

să meargă! să meargă!
aud glasul copilului bărbat
pitit undeva
în colţul unui zâmbet
când un gând ameţit de culori
îmbracă frica
în toate nuanţele timpului netrăit
aşa cum voia
femeia
femeia din mine care
lasă pe treptele turnului
firimituri de pâine
pentru pasărea vieţii de acum
mereu Acum

Anne Marie Bejliu, 7 iunie 2018

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.