mă speria timpul-Anne Marie Bejliu

mă speria timpul
trecea prea încet prin gările inimii şi
dacă tot trecea încet
fiecare cămară se deschidea cu un pocnet
pentru că
la suprafaţă nu pricepeam mai nimic
din alerta aceea infinită
ritmul acela nebunesc în care
mă conducea ea, inima,
spre nicăieri, spre gâfâitul zilnic
spre nimicul nimicului în care trăgeam
de frâiele firii
degeaba

năvalnice gânduri coborau treptele castelului
şi cuvintele
curgeau fără ruşine printre cruci

mă sperie timpul care trece acum
dintr-un singur punct
acel punct îşi află codul în inima mamei

să meargă! să meargă!
strigă copilul din mine
disperat de singurătatea care vine

să meargă! să meargă!
strigă femeia din mine
lăsând găleata prezentul să cadă
peste furnicile fricilor acumulate

să meargă! să meargă!
aud glasul copilului bărbat
pitit undeva
în colţul unui zâmbet
când un gând ameţit de culori
îmbracă frica
în toate nuanţele timpului netrăit
aşa cum voia
femeia
femeia din mine care
lasă pe treptele turnului
firimituri de pâine
pentru pasărea vieţii de acum
mereu Acum

Anne Marie Bejliu, 7 iunie 2018

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.