Minulescu

Nani, nani…
Dormi în paza nesecatului izvor
De priviri
Ce te-nfăşoară ca-ntr-o haină de mătase,
Nani, nani…
Ochii mamei au vegheat întreaga noapte,
Şi-scum dormi, căci obosite dorm şi florile din vase,
Şi parfumurile lor,
Toate, unul câte unul, pe-al tău leagăn se cobor
Nani, nani…
Dormi în paza Ursitoarelor,
Nani, nani…
Dormi în vraja-mpletiturilor de şoapte
Ce pătrund printre perdele
Şi te-ndeamnă:
Dormi, căci somnul a cuprins de mult grădina –
Lacul,
nuferii,
castanii,
stângeneii
şi glicina –
toate dorm.
Dorm toate-n paza albelor priviri de stele…
Dormi şi tu –
Prin candelabre, iată, adoarme şi lumina,
Dormi,
Şi somnul tău să fie mai senin ca infinitul
Oglindit în necuprinşii ochi albaştri de femee,
Visul tău să fie visul Insulelor Boromee,
Visul tău să fie totul,
Tot, precum e răsăritul,
Începutul celor bune şi sfârşitul celor rele.
Şi anii
Să te-mbrace-n infinitul fericirii.

 
Nani… nani… De unde vii?

Si-n care preafericita tara
Vazusi lumina zilei – tu, alba ca si-o zi?…
Si ce nebune vânturi spre mine te purtara,
Ce barca ratacita te-aduse pân-aci?…
De ce plecasi din tara, în care palmierii
Tremuratoare umbre îsi culca pe nisip?
Nu-ti fu de-ajuns pustiul cu lacrimile serii,
Si nu gasisi pe-aiurea sa-ti plimbi frumosul chip?
Or nu stiusi ca-n tara la mine
Nu-s nici cânturi,
Nici flori de lamâita?…
Amantii si-au vândut
Orgiilor,
Si corpul,
Si sfintele avânturi,
Si-azi totu-i mort si putred în carcera de lut!…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu mâini subtiri si albe, ca mâinile de sfânta
Pictata pe-un perete de templu bizantin
Si ochi patati de-otrava privirii ce-nspaimânta –
Ochi verzi ca apa moarta
Si morti ca negrul spleen –
Venisi, aducatoareo de cântec si lumina,
Sa-mi usurezi povara fatalului Calvar,
Sa-mi recladesti o lume cu-o bolta mai senina
Si sa ma smulg din gheara supremului cosmar…
Da-mi mâna dar si du-ma cu tine,
Du-ma-n tara
În care palmierii – stapâni peste pustiu –
Cu bratele deschise ne vor primi-n Sahara
Iubirilor nascute din goluri de sicriu!

 

Vorbesc cu mine însumi, cum as vorbi c-un frate
Întors ranit din lupta cu zilele de ieri,
Si parca tot nu-mi vine sa cred ca n-am dreptate –
Ca El si Eu nu suntem decât acelasi frate,
Si-aceeasi rana-i doare pe ambii scutieri.

Armurile alt’data patate de rugina
Azi par mai sclipitoare decât oricând,
Iar spada,
Încrucisata-n lupta de-atatea ori,
E plina
De sângele netrebnic al celor ce cad prada
Aceluiasi proteic si vesnic Torquemada.

Vorbesc cu mine însumi si-mi zic:
– De ce ma minti
De-atâtia ani de-a rândul ca tu esti cel mai mare
Din toti îmblânzitorii cohortelor barbare,
Ca-n gestul tau palpita stravechile altare,
Iar vasta catedrala, zidita de parinti,
Cu-ntreaga-i melodrama de Dumnezeu si sfinti,
O poti schimba-ntr-o clipa,
De nu ti-ar fi rusine
De barbile lor albe,
De mine
Si de tine?

Vorbesc cu mine însumi si-mi zic:
– De-atâtia ani,
De când ma porti spre-acelasi sublim necunoscut,
De ce ma minti cu-aceleasi îndemnuri de temut
Si-mi profanezi credinta cu-acelasi prefacut
Surâs –
Citit pe buze de josnici curtezani?
De ce din armonia supremelor cântari
Azi nu se mai aude decât grozavul urlet
Al celor ce se-neaca în descarcâri de tunet
Departe, -n cine stie ce profunzimi de mari!…

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ma simt asa de singur, c-aproape-mi este frica
Sa mai vorbesc cu mine,
Si-mi zic:
– Asculta, frate,
Ascunde-ti rana,
Uita c-ai fost ranit si tu –
Tu, ce-ai strivit atâtia ce nu se

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.