https://racoltapetru6.wordpress.com/2015/08/30/cu-garnitura-de-umor/

BANCURILE SĂPTĂMÂNII * Stewardesa: – De ce strigați? De ce sunteți nervoși? Ok, v-a scuturat de câteva ori… Un gol de aer obișnuit. O zonă cu turbulențe… Se mai întâmplă… Gata, gata, ne liniștim. Totul e bine? V-ați calmat? Ok, merg să liniștesc și pasagerii! * Dialog într-un autobuz: – Mă scuzați, mi-ați ocupat locul. […]

via Cu garnitură de umor — racoltapetru6

Reclame

https://racoltapetru6.wordpress.com/2018/04/29/contagioase/

BANCURILE SĂPTĂMÂNII * -Domnule inspector, vă rog să mă arestați, ceru cu sufletul la gură un milanez. M-am certat cu soția mea, am scos pistolul și am tras. – Și ați nimerit-o? – Păi, tocmai aia e, că n-am nimerit-o. Așa că vă rog să mă băgați repede după gratii. * Proaspăt căsătorită, soția se […]

via Contagioase — racoltapetru6

Radu Gyr

Alaturi de temnita, pe-o rana, pe-o coasta,
cimitirul nostru tace, adasta,
asteapta sicrie sarace
cu numar de smoala scris pe capace…

Cimitir fara iarba, doar huma
ocolit ca o molima neagra de ciuma,
cimitir fara poveste
unde nu’ngenuncheaza neveste,

unde mame nu plang,
unde nu s’aud lacrimi de tane.

Crucile strambe si schioape
vrura sa fuga, sa scape,
dar numai o clipa rebele
– parca somate de sentinele –
au stat… s’au supus,
au ridicat mainile in sus…

Uite, gardianul le pune in fiare
pentru incercare de evadare!
Cat este ziua de lunga,
vantul le numara’n dunga:
cinci, zece, treizeci, toate la fel.
Toti detinutii prezenti la apel,
toti aliniati pe tapsan
ca la inspectia domnului Prim-Gardian.

Cat este seara si umbra,
cimitirul tainelor umbla.
Cat este noaptea de’nalta,
cimitirul tainelor tresalta.
Cand luna iese pe coame,
crucilor parca le e foame,
si in gropi de namol, osanditii,
flamanzii, lihnitii, truditii,
cu bratele’ntinse spre luna
cer paine calda si buna…

Cand stelele cad fumegande,
crucile’s haite flamande
si gropile soptesc intre ele in soapte:
-Hei, maine sau poimaine noapte,
poate-or sosi sa scrasneasca’n noroi
si cinci sute treizeci si doi*)
sau opt sute sapte*)…

(Inchisoarea Aiud)

*) 532 (numãrul de încarcerare al lui Radu Gyr);
*) 807 (numãrul de încarcerare al Printului Alexandru Ghica).

 

Cantec de leagan

Dormi copilul mamii, nani, nani,
a plecat si ultimul lastun.
Ruginira plopii si tufanii
si din temnita ce-i surpa anii
nu s-a mai întors taticul bun.

Dormi copilul mamii, toamna plange
dezgolindu-si umarul ranit.
Cade frunza, cade si se frange,
orice frunza-i lacrima de sange
si taticul nu a mai venit.

Nani, nani, maini de crin plapande,
La ferestra pasari plang si ploi.
Lupii beznelor ranjesc la pande,
Tara-i toata temnite flamande
si taticu-i dus de langa noi.

Nani, nani, tata nu mai vine,
maica sta cu sufletul rapus.
Cine să-ti mai spuie basmul, cine
să-ti sarute pleoapele senine ?
Maica plange si taticu-i dus.

L-au svarlit în temnita dusmanii
pentru sfanta-i lege din strabuni.
Or să-i ninga peste tample anii,
să cresti mare, puiul mamii, nani,
Neamul si părintii să-ti razbuni.

 

Otilia Cazimir

Aseara, prin gradina amortita,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A aparut in taina un arici, –
O mica vietate ghemuita.

Copiii l-au zarit de pe cerdac
Cum se misca domol pe subt gutui,
Si toti au alergat in jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum il prinsese vremea pe carare, –
Ca o pernita sferica in care
O fata rea ca sa se joace
A-nfipt o sumedenie de ace.

Am alungat copiii sa se culce
Si-n inserarea limpede si dulce
Ce se lasa din cer incetinel,
Am stat acolo singura cu el.

Si ma-ntrebam pe ganduri: Oare, cum
A fost faptura-i la- nceput de lume ?
Din care veacuri inecate-n fum
Porni el oare, ca un scai, la drum,
Sa se opreasca-n dreptul meu anume ?
Ce vant vrajmas si mohorat
Ca pe-un macies pitic l-a scuturat,
De-a mai ramas dintr-insul doar atat:
Un ghem de spini, ostil si speriat ?

O fi avand el oare pui ?
Ma-ntreb, desi nu pot pricepe:
Cum sug ei fara sa se- ntepe
In ghimpii lui ?…

Cand a simtit ca-i singur doar cu mine
Si nici un dusman dinspre casa nu mai vine,
A scos cu frica de subt el
Un bot timid si mic, ca de catel,
Si cu instinctul lui obscur
A explorat terenul imprejur.
Si-abia ciulindu-si tepile pe spate, –
Pe subt petunii grele de parfum,
Atras de noapte si singuratate
Si-a cautat incet – incet de drum….
S-a mai oprit in magheran o data
Ca subt indemnul unei tainice porunci,
Apoi a disparut pe subt poiata….

Si nu l-am mai vazut de loc, de-atunci.

 

La mijloc de codru…

Mihai Eminescu


La mijloc de codru…

La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Din huceag de aluniş,
La voiosul luminiş,
Luminiş de lângă baltă,
Care-n trestia înaltă
Legănându-se din unde,
În adâncu-i se pătrunde
Şi de lună şi de soare
Şi de păsări călătoare,
Şi de lună şi de stele
Şi de zbor de rândurele
Şi de chipul dragei mele

Diana

Mihai Eminescu


Ce cauţi unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurător
Şi unde păsările-ntruna
Se-ntrec cu glas ciripitor?

N-auzi cum frunzele-n poiană
Şoptesc cu zgomotul de guri
Ce se sărută, se hârjoană
În umbr-adâncă de păduri?

În cea oglindă mişcătoare
Vrei să priveşti un straniu joc.
O apă vecinic călătoare
Sub ochiul tău rămas pe loc?

S-a desprimăvărat pădurea,
E-o nouă viaţă-n orice zvon,
Şi numai tu gândeşti aiurea,
Ca tânărul Endymion.

De ce doreşti singurătate
Şi glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul frunza-şi bate,
S-adormi pe verdele covor?

Iar prin lumina cea rărită,
Din valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zână liniştită
Cu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaie
Mâinuţe albe de omăt,
O faţă dulce şi bălaie,
Un trup înalt şi mlădiet.

Un arc de aur pe-al ei umăr,
Ea trece mândră la vânat
Şi peste frunze fără număr
Abia o urmă a lăsat.