DIANA CU VANILIE

Viaţa noastră pe Pământ (sunt convinsă că există şi o alta, în Veşnicie) este o lecţie. A big, fat lesson. La început înveţi să respiri, atunci când ieşi din uterul mamei şi răcneşti din toţi rărunchii, apoi să mănânci singur, să mergi în două picioruşe, să scrii, să citeşti. Chestiile elementare, simple, de bază. Apoi, cu cât înaintezi în vârstă, viaţa îţi serveşte lecţii mai puţin subtile şi, deseori, mai puţin plăcute. Înveţi să te ridici ca apoi să cazi, înveţi care-i gustul înfrângerii, al inimii frânte din dragoste, ţi se predă lecţia succesului, dar şi a eşecului, înveţi că oamenii-s buni, dar pot fi şi ai naibii de răi, înveţi să fii şmecher ca să te poţi integra, înveţi că dragostea e pentru totdeauna, dar ţine 3 ani, că prietenii sunt şi nu sunt, că ridurile apar, înveţi că ţi-ai irosit tinereţea pentru bani iar acum nu ai cui să-i spui „Bună seara”, că sănătatea se pierde uşor şi se recâştigă greu, înveţi că un Visa poate cumpăra pantofi şi croaziere, dar nu şi inimi.
 
Înveţi că în viaţa asta te poţi baza întotdeauna pe Dumnezeu. Uneori pe tine. De prea puţine ori pe alţii. Înveţi să nu mai crezi în „Voi veni mâine cu siguranţă” şi nici în promisiuni. Înveţi că „Te iubesc” e de tinichea când e prea uşor spus, de nepreţuit când e şoptit după ani.
 
Înveţi că eşti un mozaic compus din alegerile şi faptele tale, că eşti sculptorul propriei tale fiinţe. Înveţi că oamenii care vorbesc mult fac puţin, şi că nu întotdeauna cuvintele lor au substanţă. Înveţi că dorul de bunici e nestins, că ai fost binecuvântat dacă ai părinţi buni, care se roagă pentru tine şi care ţi-au oferit o copilărie cu vată pe băţ şi dulceaţă de caise, nu cu vânătăi. Înveţi că fericirea e relativă, şi că nu trebuie să o aştepţi de la oameni.
 
Viaţa îţi arată că eşti mai fericit când ţii de mână un copil, decât o toartă de Hermes. Înveţi că bogaţii au mai multe probleme decât săracii, că oamenii care râd tare şi zgomotos fac asta ca să mascheze nişte suflete care plâng, înveţi că văzul, auzul, mirosul, respiratul şi tot ceea ce ni se pare banal sunt de fapt cadouri minunate pentru care trebuie să mulţumim zilnic.
Înveţi că nimic nu e pentru totdeauna, şi că viaţa are prostul obicei să facă surprize: unori de vis, alteori de coşmar. Înveţi să apreciezi ceea ce ai, şi ajungi să înţelegi că un Vertu nu valorează nimic pe holul de la Oncologie.
 
Înveţi că-n viaţă trebuie să ai răbdare, şi că satisfacţiile vin atunci când munceşti mult. Înveţi că tinereţea e imprudentă şi dragostea de la 20 de ani e frugală, că iubirea e ca vinul, cu cât vine mai târziu, cu atât e mai preţioasă şi mai intensă. Înveţi că imposibilul e atât de posibil, şi că orice vis prinde contur dacă nu uiţi să crezi.
 
Înveţi că iubirea adevărată nu se măsoară în partidele de sex nebun, ci în serile când adormi zâmbind în braţele celuilalt, istovit după o zi de rahat. Înveţi că gânguritul unui copil este cea mai dulce melodie. Înveţi că dacă un om nu te iubeşte cum vrei tu, asta nu însemnă că nu te iubeşte.
Înveţi că depresia se tratează cu spovedanie şi „Tatăl Nostru”, nu cu Xanax şi psiholog. Înveţi că e bine să economiseşti pentru zile negre în zilele albe, şi că oamenii te vor dezamăgi mereu, datoria ta fiind să înveţi să-i ierţi. Şi să fii tolerant. Înveţi că dovada supremă de iubire e să te bucuri când omul iubit este fericit lângă altcineva şi că, uneori, doar uneori, oamenii te pot surprinde plăcut. Cu nişte flori galbene.
 
Înveţi, că oricât ai învăţa, încă n-ai învăţat nimic.
 
Cu drag,
 
d
DIANA CU VANILIE.
Reclame

Amely.

-Credeam că eşti la mare.Cum de nu ai plecat? Apropo: ce bine arăţi! Mrrrr!!!! O iau razna! Ispită ce poţi fi! Ai venit sặ-mi rupi bruma de rațiune?

-Te aşteptam să vii cu mine,nu merg singură iar mama are alte planuri.De tata nu vorbesc că nu are sens..Arăt bine? Te dai la viaţa mea flăcăule? Hm.. Au crescut hormonii după urechile tale blege! Hahaha!! Auzi la el! Face ca motanu’ Stamate cậnd vede blană în faţa felinarelor.Lasặ tu cặ n-ai act pentru moi auzi? Eu vreau un bặrbat nu maimuțicặ puberặ!

-Vrei să merg la mare cu tine? Cred că ai ceva probleme fată, m-aţi lăsat singur la ţară, Ionuţ cine ştie pe unde se ascunde..Mai pui întrebări de vreau să merg la mare?

-Ai auzit bine.Dacă nu vrei, o să găsesc pe altcineva..Sunt destui băieţi gata să mă urmeze dar eu vreau să vii tu cu mine.Am eu o bubă cu tine şi nu îmi dau seama de ce..În fine, o lăsăm aşa deocamdată.Oferta –i valabilặ acum!

-Băi tu mă crezi nebun? Cum să nu vreau? Dar n-am bani, n-am nimic.

-Tu fi doar de acord că bani am eu.Am eu şi ai şi tu.Plecăm în două ore!

-Plecăm în două ore? Nu am auzit bine..Cậnd?

-Mai bine zis o oră şi 30 de minute dacă te mişti ca o ţaţă! Ai făcut baie? Nu te-ai spălat prin urechi atunci..Mai stai? Avem un tren de prins copile!

Fuga după haine, slipi, aparatul de fotografiat, eram ca o maşină , băgat în priză, gata de vacanţă, lucrurile căpătau sens în viaţa mea iar înainte o mare răcoroasă, plină de valuri şi speranţe.

-Gata? Ai pus tot ce trebuie? Ai împachetat?..Iar te uiţi ca broasca-n noroi?

-Gata.Cred că am pus totul, dacă a mai rămas ceva cumpărăm acolo.Cậnd plecăm la gară?

-Ne duce taică-tu la gară.Bea un pahar de sifon cu suc şi calmează-te.Vaaai!

-Ce e? Ce se mai petrece acu’?

-Pune repede cortul şi nişte pături! Repede!

-Tu eşti dusă , unde să le pun?

-Pune-le mă nu te codi ca un măgar beat!

Am luat cortul , păturile de pe pat încật mama s-a crucit iar tata rîdea cu gura pînă la urechi:

-Noroc că nu ai nevoie şi de salteaua de pe pat.Lasă că unde mergeţi voi, nisipul va fi pătură şi saltea..În plus, dacă vin seara ţânţarii o să fugiţi care cật colo! Tare aş vrea să vă văd!

Nu ştiam unde ne ducem dar nu-mi păsa,tata mi-a vậrật bani în buzunar fără să ştie mama iar mama a făcut invers.Primeam o groază de sfaturi încật era să pierdem acceleratul.

-Hai iute la gară! Mậnă şofer! ,Mậnă!

Comedie mare la gară, tot peronul plin de elevi, o mare albastră, roşie, verde, o unduire şi o gălăgie imensă:

-Ăştia unde sfậntului se duc? întreb eu privind uluit.O să avem locuri? La cậţi sunt ne trebuie două trenuri.

-Ăştia vin cu noi zevzecule.Lasă că o să înţelegi tu.. Uite! Vine trenul! Move it! Move it! Move it jackass!

Trenul  plin ochi ,Amely mă trăgea după ea pe culoarul vagonului cuşetă  ca pe o geantă gata de aruncat într-un colţ:

-No, ho! Dacă mă mai fugări aşa o să ajung la Constanţa înaintea trenului..Lasă-mă să suflu fată! Ţi-ai pus în minte să mă termini?

-Nu mergem la Constanţa.Mergem la Bucureşti , apoi Tulcea..Mişcă-te că se ocupă patu’ tău şi dormi în toilet.Move it! Move it!

-Păi mare sau Deltă? Nu mă duci de nas nu? Nu ? Sper că nu mă trezesc cu vacile pe vreun deal cu limba scoasă de cald, nu că voi scăpa vara asta de corvoadă..Te blestem dacă m-ai minţit !

-Bagă bagajele înăuntru ! Hai că ajungem în Simeria şi alte bagaje!

Trenul se opinteşte la curbe, geme din încheieturi apoi se opreşte în gară în Simeria.Mi-am rezervat locul de la mijloc şi mă întind în pat ca un faraon.Cine ar fi crezut acu 4 ore că zeii mi-au rezervat un loc în Olimp?

-Vere , mă laşi în patul de sus? Pui şi tu geanta asta mai la vedere ? Am nişte pachete cu cărţi şi mậncare, hai !

Ionuţ e aici! Trage cîteva bagaje foarte grele apoi le lasă pe culoar şi se şterge pe frunte:

-Credeam că nu mai vine ziua asta! Ufff! Cậtă năduşală! Unde e Amely?

-Nu.. nu . ştiu..N-am…idee.

Amely îşi încrucişează braţele, îşi aranjează hainele zicând:

-Nici nu realizezi cật mi-a fost de greu să-l fac să îşi ţină gura închisă.Să nu vină la ţară la tine, să păstrăm secretul.Nici nu realizezi! I-am zis că-l omor dacă spune ceva, amu’ va trebui să-i dau o sărutare pe plajă ca să fim chit.A zậmbit făcậnd cu ochiul spre Ionuţ apoi mi-a dat un pumn în coaste:

-Nu eşti greu de păcălit, a fost chiar foarte uşor..Marfă uşoară, o să ştiu pe viitor să nu-mi pierd timpul cu tine.

-Cine vrea suc? Compot de piersici? Suc ? Bere ? Ciocolată ? Bere, ciocolată ?

-Gratis nu dai nene ? Nu am bani decât o vacanţă scurtă la mare..Sunt săracă, lipită pămậntului..Pentru o fată de liceu n-ai gratis? Nu fi om rău că ţi-oi trimite o scoică de pe litoral.

-Eu le iau pe gratis copilă? Dacă n-ai bani stai acasă! Bere, sucuri reci, cola,pepsi, bere, sucuri..

Vậnzoleala e în toi dar oboseala şi emoţia astupă orice activitate.Adorm ca un copil legănat de sunetul inconfundabil al trenului.Prin noapte trecem şi  o mare de bucurie mă inundă pînă în adậncul sufletului.Amely se zvậrcoleşte în somn iar Ionuţ  stă pe marginea patului şi aşteaptă ceva.

-Tu ştii cît mi-am dorit excursia asta? În plus, nebuna nu m-a lăsat deloc să te sun, să te caut.E mai rea ca poliţia!

-Te-am auzit Ionuţ.Doamne ce sete îmi este! Unde naiba suntem?

-Nici la Sibiu n-am ajuns.Dormi!

-Dorm după ce beau o jumătate de sticlă de suc.Voi complotaţi împotriva mea?

-Compot? Ce complot? Tu dormi sau asculţi ce vorbim noi aici? Rea! Rea ca o mătrăgună..Bagă mintuca blondă sub pătură că-i noaptea neagră pe şine!

Amely se vậră sub pătură apoi noaptea se  scurge  ca o umbră  apropiindu-ne încet de Bucureşti.La ora 5, începe vậnzoleala din nou, bagaje, oameni somnoroşi, alergătură.Avem cu noi o doamnă profesoară ce dă ture din vagon în vagon adunînd somnoroşii.

-Trenul spre Tulcea stă 5 minute, dacă nu vă mişcaţi o să-l pierdem!

Cu bagajele în spate, asudăm căutậnd,   trenul  spre Tulcea . Curg apele pe mine, stau şi aştept suflậnd dar cutia de fier nu se urneşte:

-Păi nu pleacă pînă la 6 jumătate, le zice  conductorul rotund la faţă  ca o lună plină.Cine v-a zis că pleacă acum?

-Aşa scrie în mersul trenurilor.Aşa a anunţat tanti în gară!

-Eeee! Nu bate ce scrie acolo cu ce facem noi aici.Puteţi să mai trageţi un pui de somn.Dacă nu cumva mai stăm o oră sau două pe aici..

-Ne-a fugărit profesoara de mamă, mamă! Sfinte! Ca să stăm popậndăi grămadă aicea! Heei! Cine are cărţi de joc?

-Cine vrea suc? Vrea cineva suc, întreb o singură dată! A strigat Amely..

Ca lucrurile să fie grozave la plecarea trenului din gară, apare profesorul de sport  ce vrea să ne impună tot felul de reguli:

-Trebuie să respectaţi strict programul ! O să mergem cu vaporaşul, nu vreau probleme, tot ce se întâmplă, trebuie să aflu eu !.Programul va fi stabilit conform planului..Încolonarea!!

-Băieţi, dacă ăsta îmi face program eu dispar din tabără, o aud pe Amely din spatele meu.

Trei ore cu trenul din Bucureşti zboară vậnt, traversăm oraşul spre portul fluvial unde ne îmbarcăm  pe o navă burduşită cu oameni şi tot felul de bagaje.O pierdem pe Amely pentru cîteva minute ca să apară cu pălărioara ei albă sus  lîngă cabina comandantului.

-O să facem 4 ore pînă în tabără.4 oree! 3 ore cu trenul ăla, 4 cu vaporaşu’, mai e şi nărodu’ ăsta de profesor, vai de mama ei de vacanţă se plậnge Ionuţ trậntindu-se pe unul din scaunele rămase goale.

-Bine.E prima dată când vin în Deltă.Se simte vacanţaaa! Nu vreau să mă plậng tocmai eu care eram la un pas distanţă să mă perpelesc între blocuri..

-Oare coşciugul ăla din colţ o fi gol? Zice Amely căutând cu privirea spre locul cu pricina..

-Eşti nebună? Ce  vrei să faci tu? Doar..

-Poate sunt eu nebună dar profu’de sport e mai nebun.Cică să facem alergare şi flotări.

-Şi ce are coşciugul cu el? Vrei să-l omori?

-O să vezi imediat.Stai numai să adoarmă baba de lîngă el.Stai numai niţeluş! Mă duc să vorbesc cu cei care au obiectul în posesiune..

Amely desface capacul la sicriu şi  se vậră înăuntru.Am rămas mască! Nebună de legat!.Baba sforăie lipită de perete şi profesorul se învậrte căutậnd elevii să –i pună la muncă sportivă.La un moment dat , nava se opreşte încet intrậnd într-un port micuţ iar baba îşi revine.Basmaua neagră  cade pe bărbie şi gura deschisă îi arată puţinii dinţi pe care-I mai are.Lậngă ea se lasă profu’ de sport , evident obosit.Nici un elev nu vrea să alerge sau să facă flotări.Nu pot să uit faţa profesorului cînd s-a ridicat capacul sicriului!.Baba a sărit ca o apucată  scuipậnd în dreapta si stậnga iar omul nostru de sport nu a putut vorbi cam vreo două ore.Mai rău că cei care urcau  din port s-au speriat şi refuzau îmbarcarea..Fugeau care încotro iar unii mai nervoşi au sărit iute în  apă la vederea minunăţiei..

-Nebunilor! O să ne ştie toată delta! Căpitanu’ vrea să dispărem de pe nava lui! Cật mai repede!

Profesorul intrase în stare de şoc, multă vreme n-a zis nimic, stătea pe bancul de nisip urmărind goana valurilor.

-O să se răzbune pe noi , Amely.O să vezi!

-Lasă să încerce.Am eu ac de cojocul lui.Am să-i fac viaţa amară cum n-a avut-o în viaţa lui!

Plajă cu nisip fin, smocuri de iarbă trậntite ici colo, o limbă de pămậnt cu  trei degete de pădure clătinată la mila vậntului, a brizei marine. Am desfăcut corturile , ne-am pregătit pentru seara ce se anunţa timid între apă şi cer..Mai sus pe o brậnă de iarbă şi nisip s-a ridicat cortul bucătăriei unde cei din Bucureşti trebuiau să gătească.

-Hai la baie! Hai că apa e minunată! Hai Amely!!!

-Nu merge nimeni la baie! E un program pe care trebuie să-l respectăm!a ţipat profu’de sport.Nu merge nimeni la baie!

-Ăsta e nebun! Face militărie cu noi.Las’ că nu-l ascultă nimeni! La baie că mor de cald!

Profu întinde o foaie de hậrtie la fiecare elev şi apoi ne organizează,ne organizează atật de mult încật pierdem  restul zilei cu tot felul de sarcini..Cậnd seara se arată printre valuri şi ceva mậnă de nori , Amely intră în cortul nostru:

-Daţi-vă cu soluţia asta că urmează asaltul!

-Ce asalt? Iarăşi coşciuge? Iar umbli cu nebunele? O să ne termini fată hăi!

-O să vină o armată de insecte peste noi cum nu s-a mai văzut de la Călugăreni încoace! Dacă eşti prost stai fără, dacă ai minte după urechi faci ce zic eu că am trăit de astea!

Asaltul are loc după ora 21 cînd  stăm pe nisip şi aşteptăm ca masa să fie gata.Un puhoi de insecte flămậnde se aruncă asupra noastră făcîndu-ne să alergăm ca apucaţii.Palme, sudalme, goană.

-Asalt nu glumă! Fuga în cort! Fă loc! Fă loc!

Cortul este prost asamblat şi cade peste Amely care aruncă un potop de înjurături groaznice.Profesorul  de sport aleargă prin tufe, se loveşte peste ceafă, înjură , asudă şi blesteamă zilele cînd şi-a dorit să vină în Deltă.Multă vreme îl auzim suduind apoi cade cu o bufnitură puternică.Către dimineaţă să fi fost cậnd fie ţînţarii sau plictisit de noi fie nu-i mai simţeam am adormit.

-Deşteptareaaa! Deşteptareaaa! Respectăm programul impus! Sus armată de leneşi! Sus!

-Cine strigă în halul ăsta? A scos Amely capul din cortul răstignit.Cine vrea să fie ucis?

-Cum cine? Herr professor! Se pare că nu a fost pedepsit aseară după cum trebuie.Şi-a revenit miraculos şi face tam-tam!

-Auzi? Crema aia de mi-ai dat-o, era bună de ceva? Întreb eu lovindu-mă peste faţă.Miroase a cizme, ce cremă ne-ai dat ?

-Hm.O să mă înjuraţi toţi.Era crema de pantofi din geanta profesorului..I-am dat şi lui,v-am dat şi vouă..

-De aia suntem aşa negrii şi pute de trăzneşte? Nebună ce eşti! Dacă ai vrut să ne umileşti ai reuşit!

-Propun să o aruncăm de pe ponton! Să o băgăm cu fundu’ în apă!

-Să fie legată cu pietre de gât! Să fie jupuită !

Amely se întoarce cu spatele, aruncă din mậini a lehamite apoi mă trage după ea:

-Ce e? Simt că nu te bucură nimic aici.Ce moartea căprioarei ai ?

-Ăştia scuipă în mîncare! Nu mai suport! .Grăsana îşi bagă mîna în pantaloni şi apoi taie pâinea  cu ea.Vreau să plec!

-Unde să mergem? Dacă vrei să plecăm, măcar să plecăm acasă la ţară.

Poate plecam atunci dar tocmai a trecut pe lîngă noi un  ins mic de statură, slab ca o prăjină şi aplecat de spate.Ducea cîteva undiţe şi Amely s-a lipit de el.Apoi eu şi Ionuţ.Dispăream dimineaţa la 7 cu barca si reveneam seara frînţi de oboseală cu plasele pline de peşte.

-Cine ştie să facă mămăligă?

-Mămăligăăă? ! O să mor dacă nu mănînc mămăligăăă! Dau de băut un an dacă mi se face rost de mămăligă!!!

-Văru-miu e un fan înrăit al mămăligii.De ce nu ai putut să taci fată? Ce facem acum? O să rămậie aici în deltă cu o tigaie de tuci în braţe.

-Nu e greu de făcut.Am găsit la localnici nişte mălai şi vase avem noi.O facem?

-Deci mîncăm mămăligă cu peşte? Dau regatul meu pentru o porţie de mămăligă auzi?

-O da! .La treabă! Parcă mi-ar prinde bine niţică mămăligoi, să îmi umflu burta ca un purcel..

Bucătaria s-a improvizat urgent spre disperarea celor din Bucureşti ce rămîneau cu  masa plină.Toată seria de copii se servea fie la noi , fie la micul restaurant aflat ceva mai încolo.

-Regulile trebuie respectate! Nu se poate aşa ceva! Striga proful de sport.

-Să mănậnci tu cu rudele tale mậncare făcută de femeia aia! Sau vrei să scuip eu în ea?

LECTIE DE ISTORIE

 

Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Țară și o Limbă și un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moșii mei
Că din ei răsare pâinea și prin mine trăiesc ei
Valuri tulburi de uitare peste morții mei se-așează
Limba nu ne mai e limbă, țara nu mai este trează
Azi ne-nvață imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii și să venerăm partide
Cum să cântărim istoria și s-o vindem pe bucăți
Cum să facem Mall-uri, vile, scoțând piatra din cetăți
Pe Vlad Țepeș cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează
Ne învață idioții că Bălcescu a fost laș
Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaș
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimțiți cât să-și permită a ne ponegri eroii?
Niște dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Si ni le aruncă-n față ca pe legi adevărate
Bieți defăimători de stirpe, lacomi si periculoși
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoși?
Fără urletul lui Horea am fi sclavi și azi pe roat
Iară hunii din pustiuri nobilime elevată
Fara paloșul lui Ștefan am fi pașalâc turces
Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc!
Dacă nu muream in luptă la Neajlov si la Rovin
N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine!
Nu trecurăm peste veacuri ca o nație coruptă
Ci cu aspre sacrificii, și cu jertfă, și cu luptă!
Si a trebuit adesea, spre a ne salva norodul
Sângele lui Brâncoveanu să inunde eșafodul
Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâșie-n bucăți
Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăți
Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni
Ca un preambul la imnul ”Desteptați-vă români”
Fierul scos din pieptul țării ne-a fost arma si necazul
Si coroană pentru Doja, si baltag pentru Viteazul
Munții noștri aur poartă, am putea să fim bogați
Insă nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădați
Biciuiți de monștrii vremii și răpuși de neputință
Am trecut peste milenii cu speranță si credință
Si-am nădăjduit că poate neamul nostru într-o zi
Printre alte mândre neamuri ca o stea va străluci…
Astăzi… cine ni-s eroii? Cine-i gata ca să moară
Pentru sfânta Libertate, pentru neam si pentru țară?
Groșii și libidinoșii, snobii si analfabeții,
Banii mulți și burta plină, pentru ei sunt sensul vieții
Niște lacomi fără școală, niște scârbe, niște javre
Care pentru-o șpagă calcă fără milă pe cadavre
Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanții
Si-am trimis toți imbecilii, proastele și aroganții
Să ne facă de rușine cerând mită pe la toți
Si să fim priviți prin dânșii ca o nație de hoți
Poticnindu-se-n discursuri insipide și banale
Fără dicție sau noimă, cu greșeli gramaticale
Pițipoanca plângăcioasă sau tribunul făcând spume
Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume?
Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul
De-ai lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul?
Nu mai sunt eroi in țară, oameni demni și responsabili
Să ia frâiele în mână de la viermii incapabili?
Creierele geniale sunt trimise la străini
Spre-a nu-i încurca la furturi pe-acești avortoni cretini
Cincisprezece milioane, câți am mai rămas prin țară
Să fim pentru haimanale animale de povară
Să muncim pe brânci o lună iar ei să ne dea salar
Cam cât lasă ei pe seară șpagă la vreun ospătar
Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
Si nici mame disperate, ”ce le dau la ăia micii”
Nu mai vreau să-mi văd părintii dependenți de tratamente
Si cu banii pentru hrană cumpărând medicamente
Nu mai vreau să-mi văd soția umilită la ghisee
Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee
Ca o boala fără leacuri, ca un cataclism mă sperie
Cum trăiesc în lux netoții iar capabilii-n mizerie
Eu aștept Reînvierea, când din marile morminte
Vor ieși din nou Eroii înarmați c-un bici fierbinte
Si vor face curățenie printre cei ce ne-au furat
Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat!
Radu Pietreanu
FEBRUARIE 2014

Amely

PREGĂTIREA DE LICEU.. PIEDICI MATEMATICO- GRAMATICALE

 

 

În toamna lui 199o, începeam sezonul de pregătire pentru admitere la liceu, o perioadă  ruptă de lume,  plictisitoare şi  încordată Nu ştiam nimic de Amely , nu doream prezenţa ei. Cu gramatica nu mă descurcam grozav iar ca drept răsplată, după ziua de joi aveam un 4 la limba română:

-Băiatule, pe tine nu te ascult la literatură, pe tine te doboară gramatica! Deci, nu mai veni cu texte şi compuneri că e degeaba..Gramatica  e specialitatea ta şi punct! A zậmbit amar doamna Todea  lovindu-mă din nou la punctul sensibil.

Uram drumul printre blocuri, parcă plecam la ghilotină,  orele de matematicặ îmi storceau  energia.. Într-o seară tậrzie, sună telefonul:

-Ce faci băieţelule? aud că te plictiseşti singur.Nu? Cum stai cu gramatica ? Cel mai bun din şcoală ? Hmm !! Credeam că urechile mele au captat altceva…Probabil am greşit eu.. Cu matematica perfect nu? Da’ ce meri aşa chinuit la ore? Te taie cu integrale si derivate? Dor rặu alea?

Era Amely cu chef de glume,i-am răspuns în doi peri şi chiar am închis telefonul.

-Nu ai chef de vorbă cu mine? Ţi s-au înnecat corăbiile băiete? a sunat ea din nou..Vezi că de sărbători vin la tine! Să nu fugi la ţară! Să stai acolo!

-Desigur cu pregătirea pe care trebuie să o fac voi pleca pe lună..Treaba ta ce faci! Adio!

Am închis telefonul şi două săptămậni a fost linişte, a treia săptămậnă m-a sunat.Vocea-i părea  sugrumată,căzută de departe:

-O să zaci tot Crăciunul aşa? Las-o în dunga pădurii,  mor aici în gara asta de nimic, nici măcar căruţa aia pentru morţi n-o să mă desfacă de peronu’ ăsta!Vino la gară să mă iei că am îngheţat bocnă!

-Mă duc la gară să iau dementa, i-am zis mamei în vreme ce alergam pe scări. I s-a făcut de zăcut în oraşul nostru!

-Vezi că pleacă unchiul Milică la gară.Du-te cu el cu maşina.Autobuz n-ai, fugi repede!

-Bine.Am fugit.Am fuugiit!!!

Unchiul Milică se învîrtea ca un apucat în jurul maşinii, meşterea ceva la ea, s-a uitat la mine  şi a zis:

-Te duci la mậndre nepoate? Arăţi ca un cocoş parfumat, a rậs el lovind uşa maşinii cu pumnu’.Mă-ta! Parcă eşti Dorica după nunta de aur.leşinată!

Maşina a pornit greu strecurậndu-se printre troienele murdare, îngheţasem pe bancheta din spate, banchetă pe care unchiu Milică căra zilnic, miei, purcei, alte n animăluţe, baloţi de paie, uneori chiar baligă, îngrăşămậnt pentru pămậnturile lui.

-Uite fata ! Pom de Crăciun ! rậde apoi roteşte volanul cu ambele mậini.

-Dacă reuşesc să o dezgheţ, da, cred că-i bocnă, nici de mişcat nu se mişcă.. Bocnă de îngheţată ,  ceva timp n-a să scos cậteva cuvinţele,.obrajii îi erau roşii vineţii , ochii  închişi strậnşi la maxim..Mă uitam la ea, zậmbeam apoi a căzut cu capul pe banchetă într-un leşin atotputernic.

-Du-te copile şi ai grijă de ea că bobocul ăsta de fată a luat tot gerul pînă aici! Bre ce noroc au unii!!! Eu trebuie s-o dezmierd pe Dorica în cele 90 de kile şi tu? Sfinte!

Ceaiuri calde, frecţii făcute de mama şi cîteva zile pînă la Crăciun în care doar tremura , făcea febră şi nimic altceva.

-Păi cum a plecat fără să îţi spună? am auzit-o pe mama la telefon.E la noi bolnavă de 4 zile.Normal că am grijă de ea dar şi voi sunteţi figuri, lăsaţi fata  aproape moartă să plece pe drumul ăsta.Ionel vino aici!

M-am dus la bucătărie şi mama mi-a zis pe un ton grav:

-Se pare că sunt ceva probleme acasă la minunata asta.S-au certat părinţii între ei, Amely nu-l suferă pe George, tatăl adoptiv..Să încerci să-i faci sărbătorile mai senine şi să laşi umblăturile pe la blocurile vecine după timbre şi casete de muzică.Mă pot baza pe tine?

-Da, desigur.E grav?

-Destul de grav, are pneumonie, nu-i scade febra deloc şi acum am aflat şi asta..Dacă nu îşi revine pậnă marţi o duc şi o internez..

Duminică s-a ridicat uşor din pat, s-a uitat lung spre geam apoi din nou în vise, luni la fel, marţi la fel.Miercuri s-a aşezat pe scaun zicậnd:

-Destul cu boceala!  Totuşi, vreau şi eu nişte haine mai femeieşti că plutesc în hainele tale şi a lui taică-tu! Chiar n-ai şi tu o fată să-ţi lase haine aici ? Adormit mai poţi fi!

-Ai nevoie de haine? E foarte cald în casă.De ce nu stai fără?

-Dacă ai fost cavaler şi m-ai salvat, vrei să şi profiţi de mine nu? Nu te gậndeşti prea departe? Sau crezi că nu ştiu să zgậriu, să muşc? Cică ai de lucru, de învăţat,lasă fetele băiete!

-Am văzut ce vroiam să văd, i-am zis  tare şi ascuns după marginea  dulapului. Perna a zburat pe lîngă capul meu împreună cu o păpuşă de platic   graţioasă.aterizậnd în perete..Cine crezi că te-a masat şi ţi-a schimbat hainele, dar n-am profitat încă de tine, aşteptam să mi te dai tu singură..Oricum o vei face curậnd, de ce să mă lupt cu tine?

-Nu vreau să te omor  încă! Nu cred că te-ai holbat la o fată fără ajutor !  Dacă ai făcut asta o să zaci în 7 iaduri băiete !

-Eşti rea! Ai face bine să vii la bucătărie ca să mîncăm ceva! Ţi-am spus ce trebuia să ştii, bucură-te!

-Vine Ionuţ în cîteva minute! Am fost sunată şi e în primul autobuz spre noi, a intervenit mama zậmbind.Vine să facem sărbătorile aici.

-Să vină! Poate aşa o potolim pe Amely! i-am zis mamei care şi-a  luat la revedere deoarece întậrzia la serviciu.

-Să vină! Să vină! striga Amely cocoţată pe scaunul mare din hol  învelită în pijamaua albastră.Să vină! Dacă e aşa de frumusel…Scap de un berbec! Scaap de un berbec molậu! Scap de berbecu’ nr uno de pe Pri-ca-zu-lui !!!!

-O să vină să te vadă aşa despuiată,cum crezi că se va simţi ? Vine omu’ de departe şi te vede goală, vrei să-l sperii de tot?

-O să mă vadă aşa şi se va îndrăgosti de mine, vom face lucruri pe care tu nici nu visezi să le faci cu mine! Poţi să pleci prin oraş vreo 2 ore? N-ai şi tu pe cineva să stai cu el? Un coteţ ceva? O bancă? Gara-i goală, te roog! Te roog!!

-Ba da, o să te las pe mậna lui , dar mai bine dacă stau să mă gậndesc, te las pe mậna lui Ilie de la parter, abia a venit din puşcărie pentru viol.Ce zici ?

-Deci mă laşi pe mîna lui ? Nu ai milă de mine deloc? S-a schimbat la faţă instantaneu.Eu care credeam că voi fi a ta la 80-90 de ani…

-Eu te las pe mîna lui? Sau tu mă tachinezi cu asta? Lasă că Ilie ştie cum să te înmoaie fată hăi ! Nu mi-ai văzut vărucu’ niciodată ? Hehehehe !

-Nu l-am  văzut   dar mi-a spus Gina că e un scump şi un frumuşel foc.Nu o să te superi dacă  sar tandru desigur pe fiinţa sa?

-Spune-mi care e treaba cu George? Nu  sunt potrivite apele dintre voi?Lasă-l pe văru-miu în apele lui, zi-mi de George, se uită la tine cu poftă? Te bate? Te-a avut?

-A încercat să mă bată cu cureaua.Ori eu nu suport umilinţe de astea.Pe deasupra se uită cu jind la mine.Nu mai calc în casa aia!

-Păi cum se uită cu jind la tine? Că n-o vrea să te gătească..

-Tu eşti prost sau te faci? Se uită cum te uiţi tu la mine aşteptậnd ceva , nu ştiu ce..Cum vă uitaţi voi la femei aşa curci plouate cu limba scoasă.

-Poate ţi se pare.Dă-i omului o şansă totuşi..E adult, e profesor, poate te înşeli.

-Am să-i dau.Ce zici? Mă duc după Crăciun acasă,mama pleacă la serviciu, rămîn cu el  iar cînd seara se va lăsa o să-mi arunc hainele una cậte una.Se plimbă prin casă ca un artist pe scena teatrului, dansează avậnd grijă să nu-şi scape păturica de sub gậtul fin.

-Aşa..Şi?Şi ?

-Îi voi face semn discret să vină..

-Da.. Să vină.. şi?

-Şi voi fi a lui.Trei zile şi trei nopţi! Vezi? Trei zile şi trei nopţi de dezmăţ, de  sex fără măcar să respir!

-N-ai tu atậta curaj, nebună dar n-ai atậta curaj, o să te halească George ca pe  o savarină.

-Apoi voi sări pe geam şi gata!  E bine? Sunt dusă? Am curaj? O să mor împăcată!

Ionuţ bate la uşă , îi deschid arătîndu-i fiinţa ce aleargă prin casă în pijamaua albastră.Plapuma s-a pierdut pe covor, zboară pene din pernele făcute la ţară:

-S-a dat drumul la sezonul de vậnătoare vere? Ce căprioară cu sînge fierbinte ai aici? Şi foarte frumoasă pe deasupra..Sărut mậna domniţă!

-Ooo! E şi galant frumuşelu’ pisiceşte  Amely făcậnd o reverenţă ca în filme.Galant şi frumos foc! Mă poţi avea! Oricậnd!

– Şi tu Brutus? Şi tu trădezi cauza? Se poate? Fiinţa asta mă trimite la gară!

-Eu sunt Amely, prin graţia destinului am venit aici să bolesc lậngă acest berbec insensibil! Dacă vrei să mă duci undeva pe o insulă pustie.,voi fi a ta pe veci! Ridică ochii spre tavan, pune mậna la frunte apoi se lasă moale pe spate.Ionuţ o aşează pe pat , se uită disperat în dreapta şi stậnga:

-Te-aş duce scumpete dar eşti bolnavă, arde fruntea ta mai rău ca o vară fierbinte, nu mergi decật în primu’ pat, atật!

DUBELE FANTOMA – Nicolae Caratana

Unde sunteti, unde, unde
voi din dubele fantoma?
Întreb vântul, nu raspunde,
Întreb zarea, cade-n coma …

Unde-s dubele plecate
într-o noapte chioara, dura?
Sufletul întors pe spate
le blestema si înjura

Vreo padure sub un munte
poate-ar sti sa spuna drept
cum v-au împuscat în frunte,
sau în ceafa, sau în piept.

Poate-o vale-ngusta, sumbra,
vreun pârâu facând gâlceava,
vazu umbra dupa umbra
cum fu împuscata-n ceafa.

Pote-un cer bolnav de stele
auzind gâlceava-afara,
a vazut printre perdele
cum si unde va-ngropara.

( Interogatii, Gherla, 1954 )

Fă, Doamne, cumva
cu inima asta a mea,
pasăre năucă, fugită din paradis!
Fă-i ceva, dă-i dezlegare
din colivia-i de carne și prejudecăți,
și las-o să fugă acolo,
unde nici ea nu cunoaște drumul
după coordonate geografice,
latitudini, longitudini sau platitudini,
ci după cântecul care o cheamă neîncetat,
atunci când vântul îi șuieră prin atrii.

Fă, Doamne, cumva, cu inima asta a mea,
să cădem o dată la pace cu ea,
că pe mine nu mă mai ascultă, zănateca și lunateca ce-mi este,
ci-i dă înainte așa, a pagubă,
șontâc, șontâc,
într-o limbă pe care jur că n-am auzit-o
nici când se construia Babelul!

Dă-i ce-Ți cere,
simbria pentru anii în care nu știa
de ce se tânguie neauzită,
de ce trebuie să bată fără rost
ora exactă într-un piept nelocuit,
și las-o să se ducă unde i-e vrerea,
pe câmpuri cu maci,
pe-o aripă de talaz,
prin codri și munți,
ori chiar pe steaua aceea
cu care vorbea, nătânga,
seară de seară!

Las-o să se împiedice de nori,
să se sfâșie în crestele munților
și-n colțul scoicilor muribunde,
las-o purtată de vânt,
bătută de ploi,
mânjită cu praf de aștri,
las-o,
că o să se întoarcă ea, spășită,
tot în colivia asta plăpândă,
tresăltândă și fistichie,
și o să poți să-i dai canon,
Dragă Doamne,
o veșnicie de doruri,
să-și tot cânte odiseea,
până când Te-oi îndura de ea
și-o vei lua în palmele Tale bune
mirosind a pâine caldă și-a tata,
ca să aibă și ea hodină,
că grea-i mai fu corvoada!

Cristina Oană
28.04.2017

Ingeri si larve

Deportarea.

 

-Aveţi 3 ore să părăsiţi casa! 3 ore! Vă luaţi pături, căruţa, tot ce puteţi aduna în 3 ore şi la gară la Vinţu! A strigat miliţianul în dimineaţa de joi.Abia mă trezisem cậnd bubuiturile în poartă s-au precedat cu viteză.Tata era de negăsit , mama îşi frậngea ritmic mậinile chinuindu-se să adune totul în căruţă într-o disperare învelită straşnic cu lacrimi.Miliţianul s-a rotit prin curte, s-a uitat în dreapta s-a uitat în stậnga apoi a zis:

-Casă de burgheji, casă de reacţionari şi de bandiţi! Dacă ar fi după mine v-aş puşca pe tăţi!

-Suntem săraci! Une’ să plecăm acu’? Vine iarna! Une’ să ne ducem cu o căruţă şi două animale?

-Nu-mi pasă! Mereţi la dracu’ după mine! Hai nu mai pierde vremea cu bocitu’ şi strậnje lucrurile!

Adunăm lucrurile atậtea cậte putem apoi pun calul la căruţă.Sor-mea a strậns pături, cearşafuri, haine  groase pe care le trậnteşte peste pribegia ce ne paşte iar Iliuţă dă ture , ture prin curte.

-Mereţi! V-a pus dracu’ să ascundeţi bandiţi! V-a pus amu’ să trageţi ponoasele! Aşe’ vă trebe’! V-aş puşca de-ar fi dupặ mine jegurilor!

Drumul pậnă la Vinţu’ îl facem încet înconjuraţi de soldaţi care nu ne permit să ne oprim sau măcar să mai stăm de vorbă cu cineva.De fapt n-ai cu cine, mulţi îs fie luaţi de securişti fie se ascund de frică.

În gară  s-a pornit ploaia atật de tare că bate cu degetele ude prin toate cotloanele căruţei udậnd fiecare bucăţică de lemn şi suflet.Stăm chirciţi de frig pe sub cerga adusă de bunicul din Siberia , tremurăm aşteptậnd un orizont clad şi plin de soare.Orizont însă plin de nori şi lacrimi avem cật pentru două vieţi.Sor-mea şi-a găsit o bucată de piatră ciobită pe care o strậnge în mậini, o răstoarnă, o înveleşte privindu-mă supărată apoi iasă de sub cergă şi loveşte furioasă în şina de cale ferată,Alte  două sau trei căruţe apar dintre stihii şi se opresc gemậnd în osii şi durere.Curậnd gara se umple de tot felul de rupţi ai cotidianului pe care un miliţian şifonat îi mậnă de colo colo în aşteptarea unei comisii de îmbarcare.Aceasta se lasă aşteptată 4 zile pe un peron îmbậcsit de căruţe şi ploaia fără oprire.Vagonul sub semnul numărului 2 scris cu vopsea albă, paie, un hậrdău pentru necesităţi şi un cer de înghesuiţi care îşi văd în ultima clipă vitele, caii oprite acolo de către onor comisie.Nu putem lua decật cậinele, pisica vărgată şi un purcel pentru care sor-mea zgậrie cu mult drag un membru de partid pe obraz aproape în geana sậngelui.Uşa se închide cu zgomot de celulă pe roţi iar vagonul se urneşte scrậşnind din măsele sale de fier.N-avem aer, apă, n-avem decật un cer scris cu zăbrele şi disperata de fată ce mă trage mereu să stau lậngă ea la hậrdău.La o curbă strậnsă acesta din urmă se răstoarnă peste noi botezậndu-ne în cel mai pur stil comunist.

-Măcar de c.c.t să avem parte că de trai bun n-avut! Dă-i să curgă la vale, pậnă-n Siberia îngheaţă şi facem patinoar.