Amely

Seara la ora 21  ne-am adunat în jurul mesei iar bunica a început să umple farfuriile cu nişte ciorbă de perişoare , pilaf cu carne .L-am văzut pe Ionuţ făcînd semne:

-Diana? Tu mănînci pilaf acasă la Deva?

-Da.Mami îmi face destul de des..De ce ?Ce are ?

-Dar tu ştii din ce este făcut pilaful ăsta?

-Nu ştiu..Cred că din orez, nu buni?

Bunica ieşise pe jumătate afară din casă şi nu a auzit.Aşa că am continuat:

-Tu ştii că orezul.Orezull.. Ăăăă !

-Ce e cu orezul?

-Păi vrei să ştii?Chiar vrei să ştii ce mănînci?

-Da..

-Nu cred că vrei să ştii! Mă gậndesc cum se mişcă viermii prin farfurie, vaaai!!! Eu n-aş mậnca aşa ceva! Tu realizezi?

S-a îngălbenit ca o pară pậrguită apoi a ieşit de tot afară.O căuta pe bunica, se învậrtea, se rotea neliniştită.

-Sunteti nebuni! a zis Amely rậzậnd.O să vă scalpeze tanti.Nu vă duce capul la prea multe zău aşa! Însă îmi place! Îmi place să o văd chinuită, să o văd că suferă.

-Nu te băga! Las-o să primească ce merită!

-Noaptea asta o să aibă zeci de coşmaruri, mă voi ocupa personal de ea! A zis Ionuţ frecậndu-şi mậinile..

Bunica s-a întors şi noi ne-am adunat din nou la masă.Nu a trecut multă vreme căci de la Amely porni o altă trăznaie:

-Auzi, voi credeţi în vậrcolaci? Aţi auzit că există asemenea fiinţe? Eu am văzut un film cu oameni transformaţi În lupi, sunt mari, păroşi, au dinţi lungi..

-Ce îs ăia ? s-a băgat verişoara în seamă atật cît să ne trezească interesul.

-Nu ştii ce îs ăia vậrcolaci?Nu ştii ce îs ăia vậrcolaci?  Vaai! Păi stai să vezi cậnd o fi lună plină, se aud pe deal cum cheamă oamenii creduli şi apoi  îi devorează..

-Nici eu nu ştiu a zis senină Amely, am văzut un film cu nişte personaje  de mậncau oameni dar..

-Ionuţ, e lună plină afară?Uită-te! Parcă se aud şi nişte urlete, nişte chemări nu?

-Da, e lună plină.Suntem înconjuraţi.Ce ne facem?Bunica e bătrậnă, are carnea tare, dar noi? Nici nu vreau să mă gậndesc! Baricadaţi uşaa!!

Reclame

Ingeri si larve

Valea s-a umflat , erupe peste drumeag trậntind în el lemne, coteţe , animale moarte.Căruţa lui Păun se roteşte ca un titirez, trage calul costeliv sub ea apoi se pune cu roţile în sus.Vuietul se accentuează odată cu noaptea umflată din lacrimi de cer, apa a ajuns la primele case  sorbind perete cu perete pậnă cậnd totul se lichefiază încet a moarte.

Păun a rămas în mijlocul urgiei, plouă pe el cu găleata de picuri, barba lui deasă filtrează  secunde  , încet e  cuprins în vậltoare.Mậinile i se agaţă tremurậnde de resturile căruţei, scoţậndu-l la suprafaţă.Un om , o umbră, un trup străbate valul de mậl şi apă, împinge lemnele cật colo, are un moment de rătăcire apoi revine în mal cu Păun în spate.

-Vrei să mori mă? Ai vinit de la Kotelnikovo şi vrei să mori aice’?

-Mi-a luat apa tăt, nic’ nu mai am.Ce drac Doamne iartă să fac? Cu Iambor, cu căruţa mai un lemn, mai un trifoi..Amu?

-Amu’ trăieşti şi o iei de la capăt! Ascunde-te colo sub şură cật mai găseşti un colţ uscat!

Apa urcă, urcă în disperare constantă, şura se desprinde lent din fundaţie pornind la vale.

Dormim tremurậnd de frig, uzi, pe valul de pămậnt ce leagă grădinile sub un pătiag de paie.Frigul se agaţă -n oase, dimineaţa nu aduce decật abur, ceaţă, rugăciuni.

 

 

****

 

 

-Mircea, de astea trebuie musai să-mi faci rost! Cartuşele din podul lui Ilarie dacă nu le-a luat apa cu tătul, sacii de făină ascunşi la scorbură, haine.Haine de iarnă că-i pe noi nemernica!

3 kilograme de cartofi, una perechi pantaloni, una pereche iţari, un sac de făină, un pistol makarov, o puşcă mitraieră, 4 cutii de cartuşe, o biblie, două cărţi de logică şi psihologie, o cutie cu unsoare,o pereche cizme militare, conchide Aurel numărậnd  lucrurile pe care le-am adus din vale şi de la stậnele apropiate.

-Deocamdată atật, cu restu’ ne vom ajuta ceva mai tậrziu de se poate..Cine sapă primu’?

-Eu, mă apuc eu primu’ de săpat, restu’ mereţi şi faceţi ce aveţi de făcut.

-Să nu-ţi tragi pămậntu’ pe tine, rậde Sabin îmbrăcậndu-şi haina militară pe care o poartă de cậnd lumea.Vezi să nu zbieri cậnd dai cu tậrnăcopu’.

-Du-te-n mă-ta! Meri odată!

Ingeri si larve

Aurel s-a lipit în trunchiul gros al  fagului: omul, copacul şi arma,vestonul e picat cu pete de sậnge , gura ţevii scuipă moarte la vale.

-Sabin e aici! Îmi spune între două pauze scurte de libertate .A scăpat uşor din casa parohială! Ăilalţi n-au avut şansă! I-a dibuit căpitanu’ Lungu.Nenorocitu’!

-S-a întors,  să-şi plătească răfuielile.Dumnezeu e mare şi răbdător, ne-o scoate din mizeria asta cumva.I-am spus atunci că ne vom vedea curậnd dar nu atật de curậnd cật aş fi vrut eu.

– O fi mare Domnu’ drept lăudat-u da’-i plină calea cu jale şi ni cậţi  vin!

Cărarea se rupe în zeci de bucăţi, se frậnge călcată în picioare scurte de soldaţi  răsunậnd  în cậntec de armă..

Soldaţii s-au  oprit speriaţi  ca la un semn, Aurel îl ridică pe Sabin de jos apoi scoate biblia.O plimbă secunde bune prin faţa caporalului roşu ca racu’ zicậnd:

«Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu.

Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina; să se ruşineze toţi cei ce fac fărădelegi în deşert. »

– Să vie de vre’, nu mi frică de moarte! Să vie  să videm dacă-i aşe curajos cum se crede.

Arată către pistolul nemţesc, îl ridică deasupra capului apoi dispare în toată imensitatea sa:

-Eşti dus părinţele! I-ai lăsat pe bieţii copii cu ochii în soare.Data viitoare…

-I-am urmărit trei zile, puteam face măcel acolo, m-ai văzut în Cotul Donului, m-ai văzut la bătaie, nu mint cậnd zic că fac ceva..Mi-s rupte maţele de foame copchile! Ce facem cu mậnzu’ ăsta?

-Nu e rănit grav, îl ducem undeva şi poate-l dăm pe brazdă..

-Ştii că mai este unu’ aruncat în rậpă? O mai fi trăind? Îl lăsăm acolo să-l atace fiarele?

-Nu, vom mere’să-l îngropăm creştineşte cậnd se lasă de tot noaptea.Amu’ vậră distanţe că-mi şuieră foamea în maţe!

 

 

****

 

 

Porumbişti linii lungi maronii pe  braţe,  frunze uscate, soldaţi aliniaţi spre lunca Mureşului,  dungi în feţele transpirate, obosite , fugare.

Foame, foame cruntă lipită de stomacul înghesuit în liniile venelor care în multe momente se caţără agresiv în frunţile transpirate.Găsim  o grădină plină de roşii, castraveţi.Din pieptul galben al unui dovleac construim un castron, mậncăm grăbit, mậncăm speriaţi în cerul albastru căzut peste noi.Stăm urcaţi pe grădină apoi  de jos din linia albă a  drumului urcă un bătrận, haine ţărăneşti, clop pe cap, o furcă pierdută pe umerii săi mici.Privirea-i cade pe umbra pistolului mitralieră,ochii săi caută drepte sau stậngi întorcậndu- se brusc către preot.

-No aşe.. No.. am vin’t.Aşe’ sfinţia ta binecuvậntează această masă.

Aurel fereşte pistolul, îl ascunde sub haină apoi întinde cuminte castronul vegetal către moşul rămas în picioare.

„Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele tău, vie împărăția ta, facă-se voia ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri și nu ne duce pe noi în ispită ci ne izbăvește de cel rău. Ca a ta este împărăția și puterea și mărirea, acum și pururea și in vecii vecilor. Amin’

-Doar n-oi ramane dator pe lumea asta cuiva.Stai niţel  că am şi io’ ceva bun.Stai niţel!

Scoate o sticlă mică , desface dopul apoi o plimbă pe sub nasul mare cật o zi de post.Din desagă apare mut un căţel de usturoi pricăjit, o bucată lună galbenă de mămăligă, nişte brậnză puternic agresată  de mậinile incredibil de lungi crestate în trupul mic şi slab.

-Une’ meri bade? Întreabă rậzậnd Aurel.Une’ meri aşe grăbit tocmai prin grădină?

-Iaca mărg către Dumnezău, am auzit io’ cậnd mă plimbam bolund prin curtea fără pic de apă că dậnsu’ şade la grădină.Amu’ nu ştiu: şade de foame, şade de sete, şade ca noi aşteptậnd ceva.N-am de unde şti cum e şi ce e.

-Da matale nu meri la colectivă bade? Nu meri să dai pămậntu’? Că am auzit eu că trebe’ dat la colectivă, trebe’ mers şi dat cota..

-Dau cota da, o dau la 2 metări sub glie.N-am nici după ce mă scărpina.Da voi? Voi ce faceţi pe aice prin grădina lu’ Vitente? Voi nu aveţi ceva mai bun de făcut?

Amely

-Ce avem noi cu el?.Vacile mele s-au dus către cişmea.Vino! O să te satur de apă !

Platoul se înclină , prinde geana cerului în doi copăcei  în spre partea nordică . Roza s-a oprit o secundă în faţa nucului,se freacă fericită de coaja aspră apoi porneşte spre cişmea .Ocolim rugii de mure, facem doi paşi la dreapta apoi ne lipim de cărarea gậtuită ce se lasă pe lậngă cupola mică şi albă invadată de ierburi :

-Dacă înghit vreo broască?Nana mi-a spus că dacă beau apă din cişmea fac broaşte în burtă!

-O să o duci acasă la Petroşani şi o să îţi orăcăie tot anul în burtă! Am rậs eu.Domnişoara cu broasca în burtă, hahahaha!

-Mi-e frică! Cum o să mă duc acasă la prietenele mele cu broasca orăcăind?

-Vrei să bei apă sau nu?

Broscuţele verzi sar , mậna  se înfioară în atingeri catifelate, molcome  a apei.Amely se  strậmbă văzậnd cănuţa de tablă ciobită , mutilată , se uită la mine zicậnd:

-Bea tu întậi! Să văd cum te înneci cu broasca! Dacă  se duce broscoiul pe gật, o să rậd de tine 3 zile, o să plậng 2 ore şi gata! Ce urậtă e cana! E şi veche nu?

-Da.E veche , au băut turcii pe la 1400 din ea.Lasă că beau eu să vezi cật e de bună apa..

Am luat căniţa şi am băut cîteva guri apoi s-a îndurat şi ea să bea.Cu înghiţituri mici , stropii reci  i –au adus răcoarea tandră a apei .Ochii au crescut mari in senzaţii nebănuite :

-Ce bună este! Nu ştiam că e aşa bună! Şi aşa de rece!  Delicioasă !

-Pînă la urmă, nici o broască nu a venit să intre pe gậtul tău! Te-ai speriat degeaba fată!

-Mergem? Am văzut un broscoi mare şi verde, tata broaştelor, se uită urật la mine.Eu n-am să sărut nici un broscoi, tu o s-o faci! Dacă vrei o domniţă să pupi tu un broscoi, eu te-aş pune să-l mậnci!

Se ridică în picioare, face cậţiva paşi mărunţi în jurul gropilor săpate  noaptea de porcii mistreţi ce vin la scăldat.De sus se aud zgomote, ţipete, o trag la o parte zicậndu-i:

-Stai că vin nebunii la scăldat! Să vezi acum bătaie cu nămol!

Într-adevăr, Fane, băiatul mijlociu  al lui Pavel, Puiu, fratele cel mic, Sorin, Fasole, Liviu, Bogdan sosesc chiuind , îşi aruncă hainele pe mal uitậnd de animale , de Stoican.Apa este tulburată  în  mare furtună , noroiul saltă în iarbă.Băieţii se luptă cu petecul de apă, se bat între ei  , aruncă cu noroi, construiesc un dig minuscul.Bogdan urcă panta apoi strigă disperat:

-Vacile se duseră pe Orga la vale! Acolo e  lanul de porumb şi nu ştiu dacă nu cumva vine brigadierul Neamţu’pe aici!

-E ţaţa Rada, fugiţi că au intrat vacile în porumbii ei! E ţata Rada, soacra  brigadierului! Ţipă Sorin luậndu-şi haina plină de noroi..Fuugi!!!

Unde e vaca mea? A, uite-o mai încolo! Noroc că nu e în toane bune şi Ana a mai întors-o de cîteva ori.Zambila? Zambila e şi ea  aproape şi mă minunez!.Dacă vine bătrînul  să mă verifice sunt în regulă! Posibil să fie ascuns prin pădure să vadă ce-i face văcaru’.Pot să stau cuminte şi să urmăresc acţiunea de aproape.

-Uite-l pe Fasole ce aleargă! ! Ce viteză a prins lunganul! Da’ parcă Stoican e mai iute, de unde a apărut ăla ? A văzut că vitele-s în porumb ?

-Iarăşi Stoican ? Omu’ ăsta-i peste tot !

Într-adevăr, Stoican pornise  către animale dar Ana i-o luă  înainte agitînd barda.Ce se va întîmpla? Ce făcea nebuna?

Amely

-La ora 3, te duci cu vaca!.Eu trebuie să plec la brigadă la vale iar mamă-ta nu poate să se descurce cu vitele şi cu Daniel.Urci pe dealul Orgăi şi acolo vezi tu!.Am să te urmăresc din dunga pădurii auzi tu? Azi ai scăpat de pedeapsă dar pậnă deseară mai e timp cậine, cậine! Cum pun eu urzica pe fundu’ tău!

Bunica s-a ivit din bucătărie, şi-a şters fruntea de sudoare   zicậnd  moale:

-Hai la masă copile,hai că scroafa e nemâncată, trebuie să fug la deal la oamenii ăia cu mâncare, am o sumedenie de treabă.Ajută-mă şi tu azi că nu mă văd scoasă din ele..Uff Doamne!

Pe masa de sub umbrar a pus repede o tigaie de tuci cu roşii fierte şi aburinde,  pâine scoasă din cuptor şi o ulcică cu ciorbă de fasole:

-Buni’boacă mi-ai făcut?Mi-ai făcut?

-E pe vatră.Vezi să nu te arzi!

Boaca ,  bucată rotundă de pâine pe care bunica  o  mậngậia cu   miere. Nu  foarte mare , de mărimea unei gogoşi  dospită şi foarte gustoasă. Prindeam boţul , îl roteam în mậini, aroma deosebită se ridica în înaltul nărilor făcậndu-mă să tresar de fericire.

-Te duci cu vaca pe deal? Eu ce o să fac singură aici? Mă plictisesc! A zis Amely aşezându-se pe scaun. Dacă vin şi eu cu tine?

-Să nu te certe colonelul,trebuie să-i ceri voie.Dacă te iau cu mine şi vrei acasă? Eu nu vin până la 8 seara.O să plângi?.Dacă vine Stoican şi ne bate?

-E rău? E aşa rău şi crăcănat? Eu aşa am auzit ! Ce mănậnci acolo aşa bun?

-Boacă! Cu miere! Hai să guşti şi tu!

Muşca încet, fragil din pậine  parcă cu milă.Ochii mi se frậngeau în cerul albastru implorậnd apa  norilor.Ştiam că la prima ploaie aveam să stau acasă.Nici urmă , cer albastru, lacrimă.Doar o căldură sufocantă, o menghină din soare şi praf ridicat pe alocuri.

-Vin cu tine şi stau pậnă deseară.N-am să plậng, sunt o domnişoară.Noi nu plậngem decật atunci cậnd vrem ceva neapărat!

-Bine.Să fii aici în jur de ora 3.Nu mai tîrziu că mă aleargă bunicul cu boata!

-Ionele!? Du-te şi te pune odată în pat! Iar o să fi rupt de somn ! m-a certat bunica.Pierzi vremea iar ?

Mi-am luat rămas bun de la ea  trậntindu-mă în patul mirosind a busuioc şi levănţică, răcoarea din cameră  mi-a adus somnul  imediat.Ceva sau cineva mă scutura încet topindu-mi visele  adậnci :

-Scoală-te! Scoală-te că e ora 3! Scoală-te n-auzi?

-Tot tu eşti? Aşa de repede s-a făcut ora 3 ? Oooh ! Nu plec prin căldură! Nu plec! Credeam că ai plecat acasă !

-Nu aveam cu cine mă juca pe afară şi am văzut că s-a făcut ora trei! Mergem?

-Cine m-a pus? Mai bine mă topeam în ulcică şi aşa apăream seara la asfinţit..Of! Hai că mă trage iar tataie de urechi!

-O să dormi diseară, hai! M-a trimis mamaia să te trezesc! Deja vacile au fost scoase prin curte şi Roza se agaţă de toate viţele..Hai !

Pe muntele Ebal .

"Cel mai tare au bătut-o pe Domnica"

"Au tăbărât asupra mea, lucrând cu mare grabă […], mi-au legat mâinile, m-au ghemuit pe parchet, au petrecut o bâtă groasă între mâinile legate pe după genunchi, m-au ridicat anevoie, aninându-mă între birouri, cu tălpile-n sus, mi-au aruncat peste cap, chipurile, ca să nu văd cine loveşte, mantaua mea îmblănită […], au smuls din panoplie nişte pari şi-au început a-mi căra cu osârdie lovituri peste tălpi […]. 

Am primit 120 de lovituri […]. Încet-încet am căzut parcă-ntr-o genune. N-am mai simţit nimic. M-au dezlegat. Au aruncat asupra mea o găleată de apă rece. Mi-am revenit. Câteva minute am dârdâit cu violenţă şi cu dureri groaznice de dezmorţire."

"Au scos, tot din panoplie, nişte săculeţe pline cu nisip şi, după ce m-au fixat ca-ntr-o răstignire de perete, au tras o tablă de placaj peste pieptul meu şi-au început […] să izbească în placajul subţire cu săculeţele, de zor. Zile la rând după asta am scuipat sânge, fără să se observe vreo vânătaie cât de cât pe corp. Nu se poate spune că nu dispuneau de tehnologie avansată! Tuberculoza de mai târziu de aici mi s-a tras."

"Femeile arestate au fost bătute şi ele ca hoţii de cai, mai rău, la tălpi, peste obraji, cu pumnii, cu cravaşa, cu vârful cizmelor, dar cel mai tare au lovit-o pe Domnica [Burdeţ …] Au bătut-o cu spor, aşa cum «scrie la carte». 

Pongratz a izbit-o din cizme în pântece, peste fluierele picioarelor şi între picioare. Szabó a pălmuit-o cu mâna lui pistruiată şi acoperită de peri gălbiori, mereu uşor asudaţi, peste faţă, peste gât, peste bust – când obosea de lovit cu mâinile, apuca cravaşa –, iar într-o noapte, de faţă cu tatăl ei bătut tăciune, au legat-o ghem, au atârnat-o scrânciob între două birouri cu ajutorul unei bare petrecute cu dibăcie printre mâinile şi picioarele ei înnodate, cu picioarele sus şi pudorile afară şi, din ordinul maiorului Gligor, care prezida ţanţoş fapta, plutonierul Herţa a bătut-o peste tălpi cu parul cu atâta sârg, încât au trecut-o pe biata elevă toate slăbiciunile, şi cele omeneşti şi cele femeieşti, spre groaza infernală şi neputincioasă a tatălui de faţă stătător, dar şi spre marea voluptate a chipeşului maior şi-a lui Herţa, care râdea înspre superior, într-o stare de transă, aşteptând un bravo."

Cică se trezește ursul din hibernare cu chef mare de futai. Prinde o viezuroaică și se pune pe treabă. Apoi, o ia la pas prin padure și prinde o veveriță. O rezolvă și p-asta, apoi o prinde pe cumătra vulpe, cu aceleași gînduri.
Cum erau ei pe treabă, vulpea îi zice:
– Bă, ursule, știi că noi sîntem prieteni, așa că îți zic: o ai moale și pufoasă.
Ăsta, fîstîcit, se uită în jos și exclamă:
– Aoleu, am uitat să scot veverița!