Advertisements

VOI N-ATI FOST CU NOI IN CELULE

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieţii.

Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,
gustăm din osânda şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.

ard amintiri după amintiri

 

azilul meu e neîncăpător
unele cred că sunt încă vii
dar nu vor să recunoască

cenușa puțină
o împachetez în cutiile mici
pe categorii

dragoste/ură/minciună/trădare/
dor/lașitate/copilărie/suferință

apropo
îți amintești cât de mult
ne-am iubit?

cum e tristeţea la tine?

 

pe aici
lumea mai crede în Dumnezeu
îl aşteaptă la porţi
câţiva
prin biserici

tu crezi în inimă
în sângele smintit
ce-ţi aleargă pe circuitul
singurătăţii mele

dar durerea
durerea cum e?
aici
vorbim aceeaşi limbă
suntem prieteni de mici
(dar de fapt ştii asta)

acolo dor amintirile
când se schimbă vremea?
speranţele au catargul
mai înalt ca la noi?

spune-mi iubito
cum eşti
dacă mai poţi respira
cu atâta dor prin plămâni
şi dacă ai reuşit să arunci
o parte din trecutul stricat

la noi
în oraş a început apocalipsa
(acum e în cartierul vecin)
se mişcă încet
(din lipsă de fonduri)

în rest
sunt toate aşa
cum le-ai lăsat
nici praful nu l-am şters de pe umbra
sărutului de adio

povesteşte-mi de tine
de noi
dacă mai ştii ceva

tu umbră

eu umbră

tu daltă

eu lemn

tu litera

albă

eu

singurul

semn

uitat

într-o carte

din care

ai rupt

filă cu filă

când calm

când  abrupt

petală

petală

mă vrea

nu mă vrea

mi-e inima

-nchisă

în inima ta

să mor

nu mă laşi

să trăiesc

n-are rost

prinsă-n clipa

în care

dintr-un simplu

a fost

te-ai întors

printre vii

să mi ascuţi

iar dureri

să mă rupi

în fâşii

să mă-ntinzi

pe sub meri

umbră caldă

-ngropată

în pământul

de flori

prinsă-n

scâncetul

lunii

sub arcuş

de viori