La juvete, pe Jieţ

La juvete, pe Jieţ
Stă şi-aşteapt-un nătăfleţ
Să îi mişte pluta-n râu
Şi să intre pân’ la brâu,
Să nu-i scape din cârlig
Peştele cel mort de frig.
Dar juvetele nu-i prost
Deşi-i mic şi fără rost
Se ascunde sub nămol
Şi lasă cârligul gol.
-Măi, juvete, vino-ncoa’
Că e frig şi pielea ta
Are solzi, ce dacă-i ger?
Doar de-o saramură-ţi cer.
Sunteţi mulţi şi unul mic
De lipseşte, nu-i nimic.
Haide, fie-ţi milă, zău
Că mi s-a făcut şi rău
Aşteptându-te să vii
Stau în frig şi-n bălării.
Şi nu mă întorc acas’
Fără peşte. Nu mă las
Chiar de-ar fi să stau mai mult
Broaştele să le ascult.
-Măi, băiete, milă-mi e
Şi te-ntreb şi eu de ce
Stai în frig să pescuieşti
În loc să copilăreşti?
-Păi mi-e foame şi mi-e frig
N-am nici pâine, nici covrig
N-am nici mamă, tata-i dus
Printre stele colea, sus.
Şi-am crezut că voi găsi
Peşte şi m-oi potoli.
-Stai că te rezolv acum.
Dă-te doar un pic din drum!
Chiar azi au murit mai mulţi
Tinerei şi chiar adulţi,
C-a dat iama în juveţi
Boala şi acum stau drepţi.
Intră-n apă, pe toţi ia-i
De mâncare să tot ai.

V-am spus o poveste tristă
Şi-s cu nasul în batistă.
28.12.2015
versuri – Vio Violetta Petre

Advertisements

neînțelesuri de aripi

la fiecare răscruce de umbră
din ochi se înalță o aripă

tălpile continuă mersul cercului

în lumina ei se deschid
tăceri ceruri strâmtori

din roată se surpă o stâncă

un respir de înger
îți alungă din drum
lacrimi demoni căderi

urci în strigătul pământului

poarta ce duce spre cer
sprijină
o mare de oase albe
ce răsună într-o inimă de țărână

la fiecare răscruce de umbră
tata repetă limbajul aripilor
Ella Grecu

Urâtul frumos

uneori frumosul se ascunde
în rana mea de la ochi
sau în lacrima din suflet
depinde de cel ce priveşte
copil fiind, iubeam scaieţii violeţi
nu mă înţelegea nimeni
i-aţi mirosit vreodată?
au miresmele florilor de câmp,
ale verilor răscoapte
în arşiţele iubirii
dacă Dumnezeu le-a lăsat pe pământ
au rostul lor
şi locul lor sub soare
dacă azi am primit bălării
le voi îngriji
şi le voi apăra de temeri
au şi ele suflet
şi ce suflet!
încercaţi să-l descoperiţi!
27.12.2015
versuri –Violetta Petre

nu vă supărați de unde veniți

în fiecare noapte îți pui pălăria cu pene doi stropi de eau de cologne închizi toate ușile și pleci
în ochi îți cresc două stele ca două păsări de pradă și te gândești cât de greu ajunge soarele în spatele casei
și cum iedera ca un copil needucat se cațără pe gardul pe care n-ai avut curajul să-l sari niciodată
cineva te strigă (ar putea fi chiar el) dar nu te sinchisești
pentru un ochi neștiutor ocheanul e aburit
în sala de biliard lorzii servesc cireșe reci și zemoase
trebuie să fie vară în spatele casei îți spui
și zâmbești el ți-ar fi dăruit poate un buchet de flori de soc
la ceainăria din colț un afro-american te-ntreabă discret
nu vă supărați de unde veniți

ai uitat îmbrăţişarea sub zăpezile de altădată
acum unde ai ascuns-o?
poate sub iarba ce dă să încolţească în decembrie
sau în mugurii care vor sa ne spună ca-i primavară.

mi-e bine
şi totuşi ceva mă împinge să stau la pândă
şi să chem îngerii să ne ningă,
sa mă adulmeci când miros a ger
şi a Craciun din poveşti.
să ciocnim paharele pline cu pelin
şi să ne ramână picătura de amar
pe ultimul sărut din an.

în ianuarie va ninge
(am aflat de la spiriduşi)
voi scormoni
să-ti găsesc braţele mustind a iubire.

să nu crezi tot ce-ţi spun acum!
e doar un vis al meu rătăcit printre
colinde.

25.12.2015
versuri -Vio Violetta Petre

Emoţie

cât timp îi trebuie unei priviri
să simtă cum roşul părăseşte fără să ceară voie
înlăuntrul tău?
poate că pătrunde instantaneu cu iubirea
chiar dacă eşti plecat din tine
la o şuetă cu licornii.

ştiu că te vei întoarce mai bun şi îndrăgostit
şi mai ştiu că eu sunt emoţia
unei flori ce aşteaptă
la porţi încuiate.

mă voi deszăpezi de dragul tău
şi mă voi lepăda de spini
chiar dacă ştiu că îi vei lua
să-i foloseşti
când vei vrea să mă răneşti.

la urma urmei
şi eu am o armă pentru tine
numai că,
dacă aş folosi-o
aş rămâne orfană de emoţie
şi asta nu se va întâmpla niciodată…

25.12.2015.
versuri – Violetta Petre

și ai să scrii cum niciodată n-ai mai scris

poate-ți vei aminti de-o poezie cu umeri verzi
cu sâni rotunzi şi calzi
o poezie neatinsă de nici un gând
neaflată încă printre atâtea trăiri

și ai să scrii cum niciodată n-ai mai scris
cu inima cu ochii şi cu gura
muşcând furios cuvintele rebele
strângând în pumn pagină după pagină
disperare după disperare
până când va rămâne doar esenţa pură
a unei iubiri care n-a fost

ai să mă scrii cândva, darling
într-o noapte cu lacrimi de santal
ai să mă scrii…

sau poate ai sa ma uiți
și-atunci am să rămân doar poezia ta

nescrisă încă