Ella

urcuş înaripat

aripi de cer
modelate de glaciaţiuni
înmuguresc
din trupul sculptat într-un bulgăre de omăt
oase albe
se ridică din cioburile
sângerânde ale curcubeului sfârtecat
de timpuri purtătoare de săbii
urcuşul
urcuşul înaripat
îmbracă privirea unor chipuri frumoase
ce privesc în oglinzi adânci
coarne de umbre
cu fiecare strat de aer
călcat
mai sus de o piatră
trupul se odihneşte în glasul unui înger
în spatele
aripilor
se aud coborând
urechi viclene de cuvinte
corbi arzând de zbor
turme păstorite de orbi
bulgărele de omăt
se rostogoleşte
în lumina aerată a inimii
un tărâm neted de soare
creşte
în pulsul crucificat
al tâmplei
mângăiate de ceara lunii
în ceasul al şaptelea
oase albe
cern
peste cărarea şarpelui
o pădure de ninsoare
coarne de umbre
se prăbuşesc
din liniştea aripilor de cer
peste piramide de cristale
Ella Grecu1011217_802384363161512_4055947303874310228_n

Reclame

Ingeri captivi.. fragment

-La noapte să dormiţi în grădină mă avertizează tata trăgậnd calul de funie.Vin ăia la curăţenie şi sigur se vor abate aice..Deja e prea mult, prea mult..Nu ştiu cật voi rezista..

E rậndul mamei să se învậrtă de colo colo, n-are stare, îşi frậnge mậinile şi nu ştim ce să-i facem.Paulina o întreabă mereu ce are şi nu primeşte decật priviri aprige, fulgere..La un moment dat în curte intră în curte brigadierul Ciurea cu un soldat de la securitate:

-Băi cậntătorule la biserică, tre’ să ne dai vaca! Tre’ să dai vaca la colectivă, n-ai plătit cota, dai vaca!

-Păi tovarăşe, e singura mea sursă de venit, ce mă fac fără lapte?

Tata se ţine după soldat încercậnd să-l îmbuneze, trage vaca de funie dar brigadierul îl loveşte peste faţă doborậndu-l în ţărậnă..

-Stai jos nemernicule! Chiaburule! Stai jos că te calc în picioare!

Stau lipit de gard, prind stinghia de lemn desprinsă apoi ajung din doi paşi lậngă soldat pe care-l dobor la rậndul meu..

-Miliţia! Miliţia! Să vină miliţia, se sperie brigadierul, se sperie şi vaca ce o rupe la fugă prin curte doborậnd totul în cale..

-Prinde-o mă Ioane! Prinde-o că-şi rupe picioru’ şi rămậnem fără pic de ajutor!

Animalul îşi face numărul, rupe poarta şi nu se opreşte decật în Valea Mărului aproape de primărie..

-E ruptă de sete săraca, dă din cap Veturia mậngậind animalul.E rupta de sete că doar eu am crescut-o ca pe un copil..

-Mă cantore? Mă? Mă n-auzi? Cậnd vine ficioru-tu acas’? e oprit tata din drumul său spre animal.Cậnd că are de dat nişte explicaţii, e căutat!

-Da ce o făcut? O furat? Se şterge tata de praf.O furat de la voi mă? Vă bate Dumnezău!

-Taci bă! Taci că te duc cu toată famelia la sdup! Unde-i ficioru-tu ăl mic?

-Nu ştiu nimic, nu l-am văz’t de o grămadă de timp, dă-mi viţica înapoi!

-La sdup cu tine! Cu toţi! Auzi bă? La sdup!

Soldaţii ne împing în maşinile verzui negre, la grămadă, acolo găsim rude lovite, bruscate, speriate:

-Unde ne duc? Unde? De ce ne-au băgat aici?

Maşina porneşte în trombă sărind din piatră în piatră apoi la marginea satului se opreşte brusc.Uşa se deschide şi tata e luat primul:

-Bade, semnezi la colectivă? Hai! Eşti om cu carte, semnează!

-Nu semnez nic’! Nu dau nimic la colectivă, mi-aţi luat pielea de pe spate!

 

 

Singură ca neaua

Se-aprind lumini şi stele cad pe ram
Cu mângâieri divine de zăpadă
În iarna asta, ştiu, nu te mai am
Şi-s singură ca neaua de pe stradă…

Mă caut în oglinda unui lac
Din lacrima desprinsă dintr-un vis
Şi ochii mei albaştri nu-mi mai plac
În ei un hău de noapte s-a deschis…

O umbră se strecoară-n somnul meu
Şi-mi scrie pe durere acatist,
Zăpada mă atinge şi mi-e greu
Să te simt rece şi atât de trist…

Mi-ai spus că este bine, să nu plâng,
Că ai de toate, doar un pic de dor
Din lacrima albastră, vrei să strâng
Să-ţi fie, când ţi-e sete mai uşor…

Se-aprind lumini şi ninge peste noi,
E iarnă şi-i Crăciun pentru oricine;
Se-mbracă în beteală brazii goi
Doar golul meu rămâne-nchis în mine…

Mai ninge-mă să mă ascund sub nea
Şi-n albul ei, să te găsesc aş vrea!

versuri – Vio Petre10408509_672295106218368_8210048853737107002_n

colinde ratate – VPGG

noapte presǎratǎ-n fumuri
de tǎmâie și rǎșinǎ
risipindu-se pe drumuri
noapte grea fǎrǎ luminǎ
doar cǎțeii lunei moarte
se adunǎ pe la porți
magii alungați din carte
ridicatu-s-au din morți
şi zăpada schilodită
de-ntunericul din noi
nu mai cântă pe sub luna
cea mâncată de strigoi
scârţâie sub tălpi a moarte
şi colinda ni-i străină
că sub brad găsi-voi mâine
stele moarte, luna plină
nici nǎmeții nu-s departe
și nici ieslea încǎlzitǎ
magii rǎtǎcesc prin carte
cǎtând clipa potrivitǎ
sǎ anunțe cǎtre cerul
ce-l asteaptǎ pe iisus
cǎ e noaptea-n care lerul
tocmai a vǎzut cǎ nu-s
nu-s nici eu şi pace nu-i
în bucata mea de cer
şi n-am astăzi să cer, cui
stele vii şi leru-i ler
două inimi bat să spargă
gheaţa ce-a-mpietrit deodat’
ochiul magic dus pe targă
noaptea asta spre păcat
10408509_672295106218368_8210048853737107002_n